Ionuț Caras este actor. Ionuț Caras e genul de om pe care poți să îl cunoști de ani și, totuși, să nu îl cunoști destul. Ionuț Caras lansează întrebări, iar tu nu te oprești până ce nu le-ai dat răspuns. Omul care îți insuflă că a avea o voce și un limbaj este o responsabilitate. Îți reamintește că munca, pasiunea și verticalitatea aduc, totuși, roade. Fie că e el, sau e în personaj, te pune față în față cu tine și te învață să te înfrunți.

I-am răpit puțin timp lui Ionuț de la teatru, și, într-o pauză de la repetiții, am căutat răspunsuri la întrebări. Proful care mereu și-a îndemnat studenții să facă spectacole de unii singuri (one-man / one-woman show) simțise nevoia să facă un show al lui. Iar acest lucru nu putea să treacă neobservat.

Ionuț Caras a strigat, acum ceva timp, prin fum și vin și sunete pătrunzătoare, strigătul lui și al lui Ginsberg. Strigătul nostru, care am fost acolo. Strigătul tău, al celui care va dori să îl audă.

“Howl” de Allen Ginsberg e un poem manifest scris acum mai bine de 50 de ani şi totuşi se aplică foarte bine societăţii. Libertatea sexuală e mai departe un tabu. De ce un one-man show cu “Howl” şi de ce acum?

Ionuț Caras: Nu de la libertate sexuală a pornit ideea. În poemul propriu-zis sunt câteva paragrafe despre sexualitate, nu foarte multe. Erau alte poeme care erau foarte, foarte dure, în care se descrie exact și pe care le-am introdus la final. Dar nu e un show care militează pentru gay.

Da, s-a nimerit ca la Cluj să fie în perioada când era și Festivalul Filmului Gay și a venit o tipă la mine, de la festival, în Insomnia, după spectacol, să îmi spună că ar trebui să organizăm ceva împreună. I-am spus că nu mă interesează. De altfel din clubul lor din Cluj, din Delirio, am și fost dat afară odată. Eram cu Cristian Grosu (actor și el la Teatrul Național Cluj, n.r.) și nu ne-au lăsat să intrăm.

Anul trecut, ai încheiat spectacolul “De veghe în lanul de seceară” al clasei de actorie la care eşti profesor cu “Howl”. De când te atrage textul ăsta şi cum s-a transformat el dintr-o lectură  în nevoia de a fi spectacol? 

Primul vers din „Howl” l-am folosit la un spectacol la clasă, cu studenții, anul trecut. Nici nu citisem tot poemul atunci, dar fraza cu care începe și care e așa hiponotică m-a bântuit. Eram la Iași în vară, orașul era mort, toată lumea era plecată, mă plictiseam și am zis cu niște prieteni să facem ceva. Am luat doi absolvenți de actorie, un tip pentru muzică și o altă tipă de la arte plastice pentru proiecții.

Am vorbit cu Carmen Grădean, care se ocupă de Baia Turcească… S-au mai adăugat Vlad Cepoi la regie și un alt băiat care e și barman și muzician… La Iași a fost așa, mai hippie.

E un spectacol la care nu au existat fonduri, buget zero. Mai independent și mai underground de atât nu se poate. A fost o chestie în care fiecare a adus ceva. Prefer să lucrez mai mult așa. În afară de baza materială, importante sunt ideile cu care vine fiecare, suflețelul fiecăruia, decât viziunea unui singur om, pe care o impune unor actori care o înțeleg, câțiva, pe jumătate.

La Iași mă așteptam la vreo o sută de oameni, au venit 170. Pătitori de bilete. La Cluj au fost 80, dar spațiul era mult mai mic și au stat unul lângă altul.

La Iași a fost și Alexandru Dabija (regizor, n.r.) în public. Erau în sală mulți tineri interziși, au fost tot felul de reacții – doi se legănau, unul fuma pierdut, a fost și familionul meu… Dabija mi-a spus: “eu cu textul ăsta am crescut, circula pe sub mână”. Eu citeam textul și atunci, ca și la Cluj, și l-am întrebat dacă să-l învăț pe de rost și el a zis că nu. Oricum lipsește de la noi conceptul de lectură publică.

E bine că am reușit să îmi scot banii și să-i plătesc pe toți cei care m-au ajutat. A fost ca pe vremea saltimbacilor în piețe. Tu ce-ai făcut? A, aia, poftim, ia o monedă. Tu ce-ai făcut? Ia două monede. Nu mai sunt de acord cu munca de amorul artei, pe asta oricum o facem, dar dacă poți să dai un biscuite, dă-l.

Prima dată când am citit poemul n-am înțeles nimic. A urmat multă documentare, Kerouac, filme. Documentare intensă, dar cel mai mult s-a lucrat tehnic, parte la care eu eram afon și a trebuit să învăț. E un spectacol în care sunetul contează. Nu e ceva de văzut, e de auzit. Înainte de spectacolul de la Cluj toată lumea mă întreba unde să stea, care locuri sunt mai bune și le-am spus că nu contează. Cel mai complicat a fost cu reglarea sunetului: să fie tare, să fie clar, să îl simți în plex, dar să nu te doară urechea. Dimineața de la 6 și jumătate eram în Insomnia, să facem repetiții când nu sunt clienți – o săptămână jumate, eu cu Vasile (Gherghel) și cu fratele lui, Johnny, care a venit la Cluj din Roman și dacă tot a venit, acum s-a și angajat la un service auto. S-a lucrat bine, nimeni nu și-a pierdut cumpătul, nu s-a enervat.

Ce aştepţi de la spectacolul ăsta? (Pentru tine, pentru oamenii care-l văd). Ce urmează pentru “Howl” cu Ionuţ Caras?

Ionuț Caras: M-a întrebat Tunde din Insomnia când joc a doua oară. Nu știu… Parțial, îmi place să țin totul sub control, dar îți vine uneori să te închizi în casă și să spui: „n-o mai fac”. Sunt foarte multe bătăi de cap, de genul cine îți face afișul… fără bani. De fapt, produsul artistic e numai la final, iar înainte sunt tot felul de chichițe de care trebuie să te ocupi. Vrem să îl facem iar între 15 și 18 decembrie, până sunt și studenții la Cluj. Tot în Insomnia, tot cu intrare, cu alte proiecții vizuale. Vom încerca să evităm busculada cu mesele, fiindcă nu vom mai lăsa decât scaune.

Au fost oameni care l-ar mai vedea și cred că sunt destui în Cluj care ar vrea să-l vadă. A! A fost un britanic în Insomnia, el știa „Howl” în engleză, probabil a crezut că așa va fi și spectacolul. A stat tot show-ul, cuminte, nu știu ce a înțeles…, dar la sfârșit a luat și afiș.

Am un plan mai mare: să iau mai multe texte cvasi-necunoscute, de autori diferiți, cu nuanță protestatară, și să fac un soi de program de lecturi care să devină mai clar, cu show-uri diferite, care să exploreze universuri diferite, simțuri diferite.

Combinația de text, vizual și muzică e veche de când lumea, iar la noi a fost ca o măsură de prevedere. În caz că se plictisea cineva de mine, se putea uita pe pereți sau putea asculta muzica. Însă după Cluj, în Insomnia, cineva mi-a spus că se poate și fără ele, că textul rezistă de unul singur. La Iași mi-au spus că textul e foarte codat, fiind realitate americană a anilor ’60 și așa e. Tocmai de-asta am făcut un text care era despre realitatea românească, Băsescu, Tăriceanu, Miron Cozma, mineriadă, golaniadă și așa mai departe. Dar parcă ți se strepezesc dinții când spui numele astea. Nu l-am citit decât în casă, nu pușca deloc când asociam asta cu New York, Kerouac și toate referințele din “Howl”. Dar am băgat o poezie, „Habar n-ai”, din care cine vrea înțelege paralela cu România.

Vezi o paralelă între Beat Generation şi noua, să-i spunem, Occupy Generation?

Ionuț Caras: Într-a 12-a m-a pleznit directorul și l-am dat în judecată, a fost făcută o anchetă de inspectorat. Nu am crezut niciodată că profu conduce, elevul tace. Și studenților mei le spun asta. Dacă am ceva de zis, zic, nu tac, numai că nu am timp să stau cu cortul în stradă sau să scriu pe net despre Roșia Montană. Eu pot protesta în felul meu. Mihnea (Mihnea Blidariu, solist/chitarist/trompetist Luna Amară, activist Roșia Montana, n.r. ) compune o piesă în care Fucks the system, Caras joacă o piesă. Cristian Rigman (actor de asemenea la Teatrul Național Cluj, n.r.) zicea că îi venea să strige “Habar n-ai de Roșia Montana” la show. N-am vrut să fac asta pentru că ceea ce spun eu cu textul e mult mai mult și ar fi devenit o marfă, un vehicul pentru un gen de propagandă proastă. Prefer ca individul care vine să înțeleagă singur, nu să-i bag eu pe gât.

E foarte simplu acasă, la computer, să fii revoltat. Și eu am primit și am semnat pe facebook zeci de petiții, pentru caii din Pădurea Letea, pentru știu eu ce… Mă bucură mai mult când văd zece tineri care ocupă Conti sau când văd un protest asemănător celui din Piața Unirii, cel cu lumânările. E de văzut cât e de durată și câți o fac numai să aibă o părere mai bună despre ei, ca atunci când dai bani unui cerșetor. Singura modalitate de protest pentru mine e ca din când în când să fac ceva prin arta mea. Ca să trăiești mai bine trebuie să muncești, poate de trei ori mai mult.

Simt că generația mea e una tampon, care ține țara. Suntem cei mai lucizi, cei din ‘80-’85, cei mai responsabili. Cei de după ’85 sunt cam pierduți în spațiu, mai ales cei de după ’90 – nu toți, dar majoritatea. Iar cei de dinainte… Noi ne-am făcut și studiile, muncim, plătim și impozite. Poate părea că suntem într-o expectativă, dar cred mai degrabă într-o forță din oameni, cei care sunt acolo când chiar e nevoie de ei. Când a apărut netul la noi, eu aveam 20 de ani, dar acum, dacă le dau studenților mei să caute ceva, eu găsesc mai repede decât ei pe net.

Mulțumim Allen Ginsberg pentru curajul de a scrie cu sinceritate maximă și mulțumim Ionuț Caras pentru curajul de a apărea în față cu un show care nu ne dă voie să ne mințim. Ne vedem la următorul Urlet? Insomnia, Cluj.

Comments on: "Urletul lui Caras" (5)

  1. generaţia ’70 susţine că mai degrabă ei sunt cei care ţin ţara. au fost nevoiţi să-şi construiască viaţa pe un nou regim, după alte idei şi au trebuit să înveţe capitalismul. ei sunt acum antreprenori, traineri, experţi etc.
    cu siguranţă fiecare generaţie are aportul său de idei noi, modele noi şi acestea trebuie căutate şi valorificate. altfel, prea uşor se pun etichetele.

  2. [...] succesul primei reprezentații, cafeneaua clujeană Insomnia găzduiește din nou performance-ul „Urletul”, scris de Allen Ginsberg, cu Ionuț Caras și Vasile Gherghel pe scenă. Conform organizatorilor, [...]

  3. [...] pe Twitter și Facebook, care ne demonstrează că trebuie să ne amintim mereu să avem o voce, chiar un urlet, să ne spunem părerile, să nu ne lăsăm conduși de teroare și [...]

  4. […] cu acest spectacol experiment. Nu-i prima dată când Caras împinge publicul spre altceva: prin 2011 a început să urle versurile poemului „Howl” care l-au dus pe poetul Allen Ginsberg la tribunal, acuzat fiind de obscenitate. Scriam atunci: […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 30 other followers

%d bloggers like this: