Apel la un alt fel de umanism. Apel spre conștient și conștiință. Nevoia noastră de a sorbi totul cu ochii larg deschiși. O altă viziune asupra zilei de azi, în care pozitvismul nu vine dintr-un clișeu, din repetarea perpetuuă a unui “plus” incert în minte, ci ne bucură direct din realitate, din aceeași realitate cu frustrări, războaie și crize economice.
Sfeericismul e un gând ghiduș ivit la un pahar de vin și miloane de minute de părăvlageală în doi. “Când vom fi sfere translucide, probabil ne vom ciocni una într-alta din greșeală. Cu siguranță vom începe atunci să facem schimburi de senzații și întâmplări sferice, la beri sferice, ca tare ciudat ar fi ca atunci când vom fi sfere să fim sfere și atât. Sferele trebuie să aibă societatea lor sferică, cu sfere mai colorate, altele mai mici, altele gigante. Ar avea tot felul de concepte de viața sferică, unele care ne vor gâdila nucleul fosforescent, altele la care ne va trepida membrana. Sferele de noi vor fi cu siguranță adepte ale sfeericismului.”
Și, iată, hop-țop, Sfeericism. De ce să așteptăm până vom fi sfere? Dar lucrurile nu sunt așa de simple cu noi două: nu poate fi așa, doar sfericism. Mai bine Sfeericism. Pentru că e sferic, e feeric și vine din fericism, ori fericire. Bine, mai e și SF-eeric, pentru că vinul nu ne-a facut să uităm de tot de realitate.
Sfeericismul a apărut din nevoia de a da un nume incapacității noastre de a nu ne bucura de viață. Am râs cu lacrimi cu apa curgând pe pereți, cu păianjeni uriași la duș, am râs când am fost trase, rând pe rând, pe sfoară; am râs cu mucegaiul cresut până și în nări. Dar muceagaiul n-a izbutit nicicum să ne crească în suflet. Sau sistem limbic, inimă, psihic, Anahata chakra sau oricum ați vrea să îi spuneți.
Imediat după ce am pus bazele sferei, a aparut din umbră cubul. Cubicismul. Nu cubism, fiindcă nu avem nimic de-a face cu Picasso. Cubul e tot ceea ce este rigid, fix, e toată frica, spaima, deznădejdea. Cubul e anorganic, te închide într-o cușcă artificială, blochează rece orice firișor de lumină.
Zi de zi, ducem o luptă mută anti-cub. Pentru că în lumea noastră sfeerică, viața nu ar trebui să fie despre agățatul de eșecuri, mizeria din jur, înfrângeri, veșnicele știri macabre, scursuri sociale, capitulare în fața prostiei, politică prost ințeleasă. Zi de zi ne străduim să promovăm rotundul, geniul simplității vieții, luată așa cum e, oamenii ce iți zâmbesc pe stradă, arta brută de la colțul blocului. (Tana)

Comments on: "Apel la sfeericism" (5)

  1. Ştii ce? după mine, cea mai importantă diferenţă dintre sferă şi cub, pe lângă formă şi datorită ei e faptul că sferele nu se ordonează aşa bine ca şi cuburile. Ele se fâţâie, se zbat, se ciocnesc, se rostogolesc. Doar de asta japonezii au inventat pepenele verde pătrat🙂

    • Da, sferele nu se ordonează. Sferele sunt capabile de mișcare browniană. Și asta e ceea ce, cred, cu toții ne dorim: mișcare; evoluție; transformare. Ca replica profetului din „Angels in America”, nu ne putem opri din mișcare, care e, până la urmă, mecanismul vital al naturii umane („Maybe I am a prophet. Not just me, all of us who are dying now. Maybe we’ve caught the virus of prophecy… Be still, toil no more.”) Recomand din suflet trilogia, dacă nu ai văzut-o.🙂

  2. Nup, nu am vazut-o desi m-am lovit de ea de cateva ori. Dar nu am vazut-o pentru ca titlul nu imi inspira nimic si niciodata nu era nimeni autorizat de mine sa mi-l recomande. O sa ma uit. Esti autorizata(oricare dintre voi doua)😛

    • Tana ți-a răspuns, căci Ralu încă n-a catadicsit să vadă Angels in America. Fiindcă Ralu se uită la How I Met Your Mother. :)) Oana, tre să-l vezi! Atâta mișcare browniană e în serialul ăla… De o vreme a apărut în vocabularul nostru sintagma “ca în episodul ăla din How I Met Your Mother, când Barney….”. Și ăștia din serial sunt niște sfere, sfere prietene, care învață tot felul de lucruri ciocnindu-se cu o mulțime de alte sfere și, adesea, cuburi și paralelipipede.😛 (Ralu)

  3. […] aşa ceva? De ce să mi se facă frică de starea mea naturală de întreg, de ce să ezit să fiu sferă? De ce să vreau să mă jupoi şi să fiu absorbită sau să absorb? Vreau să am oasele mele, pe […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: