(Raluca:) Port o rochiță verde, în dungi și teniși cu buline. Port o pereche de blugi și un tricou pe care scrie Implant pentru Refuz. Port o rochie portocalie, mulată pe corp și botine cu toc înalt. Port o vestă gri cu paiete și pantaloni strâmți. Sunt dezbrăcată. Cum crezi că aș putea să îți vorbesc? Cum crezi că m-ai asculta?

Ținuta de gală am luat-o de la pinguin, imprimeurile sălbatice de la leoparzi și girafe și texturile sofisticate de la reptile (*). Fiindcă noi nu ne simțeam bine în propria piele. Dintre animale, numai noi  avem straturi de textile care să ne apere de frig și ploaie, însă mai ales să ne acopere organele vitale și genitale. Încă din prima jumătate de oră de la naștere ajungem înfășați ca niște sarmale și de-acolo încolo ne petrecem mai toată viața prin tot felul de piei artificiale, suprapuse peste a noastră. Sunt puțini cei care ne ajung sub haine și și mai puțini cei care ne ajung sub piele.

În fiecare zi, avem nevoie  de veșminte cu care să ieșim unii printre ații, veșminte care să aibă, după caz, și  buzunare în care se ne vârâm mâinile agitate, mâneci pe care să le suflecăm când vrem să ne-apucăm de treabă, curele și bretele care să ne dea încredere că totul va merge bine sau gulere care să ne susțină argumentele.

Când unul dintre noi are de ținut un discurs în fața unei săli pline, se spune că poate scăpa de emoții dacă își imaginează că toată lumea e doar în lenjerie. Nimic sexual în asta, doar un adjuvant pentru a te simți mai puțin vulnerabil decât ceilalți, în fața cărora te expui, vorbind, susținând niște idei. Nudul mai face declarații de putere doar în artă, în dormitor sau în cazul unor proteste despre care spunem că sunt excentrice. De regulă, nudul e expresia vulnerabilității. Câteodată, chiar și când ai dat jos doar inelele de pe mână, ceasul  sau ochelarii, îți trece prin minte gândul că te simți dezbrăcat. Fiindcă am dus senzația de acoperire a vulnerabilității dincolo de haine, până în accesorii.

Hedonism. Asta e ceea ce ne dorim. Să ne simțim bine în propria piele, iar pentru a ajunge la asta avem nevoie să ne simțim bine în hainele noastre – a doua piele, cu viața noastră – învelișul în care trăim.

În cel mai nou film al lui Pedro Amodovar – „Pielea în care trăiesc / La Piel Que Habito”, Vera ajunge, fără voia ei, într-o a doua piele. Și chiar dacă pielea artificială e o creație de Jean Paul Gaultier, Vera nu e cu nimic mai încântată, pentru că e o piele în care e băgată și ținută cu forța. E o piele invulnerabilă, care nu poate lua foc și prin care ea nu poate fi rănită, dar o piele care o ține captivă.

Cine-ar rezista în piei nedorite, cum e plovărul călduros, dar atât de urât, primit de la mama de Crăciun sau în uniforma pe care cei mulți am purtat-o la școală? Suntem vulnerabili, aproape ca și goi, în piei pe care nu le-alegem. Însă avem norocul de-a fi singurele animale care pot năpârli în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi, și de a ne alegele pieile în care vrem să trăim.

Tana e colecționară de piei artificiale. Are câte una pentru orice stare și pentru orice împrejurare și reușește întotdeauna să găsească pielea de deasupra care să o facă să se simtă bine îi propria piele. Eu sunt fascinată, mereu am fost și i-am spus, mai în glumă, mai în serios, că nu mai vreau să fiu singura care îi știe toate hainele din dulap. Așa că vom explora împreună cum poți să te simți bine în propria piele, îmbrăcată în haine frumoase care nici nu costă căruțe de bani, nici nu au tocit mâinile unor chinezi care lucrează zeci de ore pe săptămână pentru câțiva dolari și nici nu se disipă la prima spălare. A-ți găsi pielea de peste piele e o artă în care ne vom iniția puțin câte puțin.  

(*) Îmi doresc ca pieile alese de voi să nu fie cele ale animalelor. Putem împrumuta de la ele inspirație pentru pieile noastre artificiale, nu e nevoie să le jupuim de-a dreptul de pieile lor.

Care e pielea ta preferată de peste piele?

Comments on: "Piele peste piele" (3)

  1. Eu zis ca ai inventat un nou cuvant: pestepiele🙂 felicitari!
    Tana uimeste de fiecare data cu pestepieile ei, abia astept sa impartaseasca despre cum reuseste. Eu, pe mine, nu intotdeauna reusesc sa ma invelesc in starea de spirit, astfel incat sa se si vada. Poate din cauza ca nu am stiut niciodata ce a fac cu cei 100 lei pe luna :))

  2. 😀 Aici va fi locul în care Tana își va împărtăși expertiza – și eu abia aștept să îmi dezvolt capacitatea de a suprapune pestepieile ca să mă simt mereu bine în propria piele. Cel mai fain e că ei nici nu îi trebuie mai mult de 100 de lei pentru asta, dar detalii vin într-un episod următor.😛

  3. […] e important să ne arate Tana că muzica e o stare care trebuie să transpară și prin haine, ca o piele peste piele. Așa că, de data asta, în loc de un lung șir de recomandări, punem doar Puscifer, formație […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: