(Tana:) Clujul e foarte aglomerat. La orele de vârf, mai tot timpul e cineva care să-ți sufle în ceafă în autobus, dai cot în cot cu cinci oameni la rând pe stradă, faci dansul stânga-dreapta, dezorientat, când ajungi față în față cu câte cineva.

Toate interacțiunile astea, nu tocmai de dorit, dar de ne evitat, îți pot determina starea – pentru-n minut, o oră, poate chiar pentru o zi întreagă. Nu mai vorbesc de starea post stat la rând la coadă – la bancă, la curent, la primărie. Oamenii bombănind, foit nervos de haine, că toți ne oprim, se pare, din probleme grave, de viață și de moarte, ca să plătim facturi. Și ajungi, în fine, în fața funcționarului și îți vorbește în scârbă, de parcă acum două minute ți-ai târșâit picioarele de prin ceva canale.

Țin minte cum o doamnă exemplară de la, atunci, o nou-devenită bancă, dar cu istorie la noi în țară, ne-a lăsat o zi întreagă în stare de profundă consternare, cu o privire tâmpă și întrebătoare. În primul rând, nu învățase, încă, cum funcționează soft-ul pe care lucrează; și-a întrebat o colegă care e simbolul pentru euro. I-a luat o eternitate să se prindă ce și cum se întâmplă și nu dădea vreun semn că ar vrea să se grăbească. Dar și-a găsit portița, din timpul nostru atât de neimportant, să zbiere la un tânăr ce tocmai ieșea din instituție, prin celălalt capăt al sălii: „Ce faci, deja pleci, drăguță?”. Atunci am luat foc, Raluca a sunat propietara (așteptam în van să ne plătim chiria) să-i spună că e mai eficient să ne înâlnim față în față, fără bănci intermediare. Stimabila din față, cu un facies revoltat, se uită la Raluca și-i zice colegei sale din dreapta: „Auzi-o pe prințesă, nu mai are răbdare!”. Raluca nu a auzit-o, că o și tranșa pentru tocană. Am înghițit gălușca și am plecat după trei sferturi de oră cu banii de chirie în brațe. Cred că am tot vorbit de asta vreo două săptămâni. Dar, pe moment, ne-am pricopsit cu o stare de ne-am fi dus acasă să batem o consoartă și vreo doi copii încă ne născuți. În schimb, am tras aer adânc în piept și am făcut haz de necaz, ca întotdeauna. Cucoana și-a luat însă, cu siguranță, sporul de zâmbet oferit de stat oricărui funcționar public.

În fiecare zi transmitem, pe lângă virusuri și infecții, din om în om, frustarea. Dar dacă lucrul rău e cel mai contagios, putem să schimbăm cursul cu un zâmbet larg și o vorbă un pic mai bună; chiar dacă suntem obosiți, sătui și triști. Nu-i necesar să faci și altă zi posomorâtă, a altcuiva din jur.

Am ajuns într-o seară cu trenul de la Deva – și era frig, ploua, aveam o tonă de bagaje, iar doamna de la bilete mi-a dat restul greșit, cu o față ca de morgă, absentă. Aș fi putut să mă enervez, în schimb am întrebat-o dacă se simte bine, frumos și cu respect. Mi-a spus atunci că o bâzâie o măsea încă de dimineață, că nu-și mai simte fața și nu poate pleca, încă, acasă. Apoi mi-a mulțumit. Nu m-a costat nimic, dar știu că i-am făcut ziua măcar un pic mai bună.

Fie că e vorba de o meserie care implică interacțiune, fie că te plimbi singur, sau stai singur în stația de bus, poți oferi în jur în loc de încruntare, un zâmbet cald și binevoitor. Poate măcar un om îl va dărui mai departe. Poate măcar altul îți va răspunde sincer. Și uite așa, creezi un circuit de zâmbete umane ce zbrudă prin natură. Nu suntem chiar așa de lipsiți de putere în fața nefericirii colective ce bântuie pe stradă. Depinde și de noi să îmblânzim puțin gerul din oameni.

Acum, la cursul de chirurgie pe care îl semi ascult, se întâmplă un schimb de replici între profesor și o colegă: „Domnișoară, de ce surâzi așa?” „Am rămas cu un zâmbet de acum două minute, ați spus ceva haios”. A râs tot amfiteatrul.

Comments on: "Circuitul zâmbetului prin natura (umană)" (3)

  1. Mirela said:

    “Zambiti pana deveniti molipsitori!”(ViezuROIU’)

  2. he he !
    1. nu ar fi tocato raluca pt tocana pt ca raluca nu mananca carne
    2. imi place ca ati adus wonderland-ul in postul despre o lume zambareata, cheshire cat ii da o nota ironica😛
    3. aproape ca m-am vindecat de ras, dar nu mi se mai cicatrizeaza zambetul

    P.S. fara o poveste prea lunga, dedic acest post farmacistei din vama veche!

    • Mersi de votul de încredere. Ce-i drept am renunțat la violență… asupra organismelor vii, cel puțin. N-aș face pe nimeni tocană, cum aș fi făcut “pe vremuri”. Am vrut cheshire cat pentru ironie, dar totuși una fără dinți colțuroși. Zâmbet fără cicatrici ne doresc la toate! Na, la toți, fie.🙂 (Raluca)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: