(Tana:) Cum se pare că mi-am asumat involunar rolul de sferă emo – deocamdată (mă tratez!) – am să vorbesc azi tot despre emoții. Schimb puțin, totuși, direcția: mă depărtez de sentiment ca să mă apropii mai mult de reacție. Chimică. Mintea mea de mate-info, combinată cu o doză mare de control-freak, caută de mult timp explicații raționale pentru ochelarii de cal (mergi-nainte, chiar dacă ești pe coclauri și cei din jur îți fac semnale luminoase că ai deraiat), hiperbolizarea (nu-i cel mai frumos, deștept, etc, etc om din Univers?), senzația morții iminente (țațo, mă sufoc! ori fără el/ea mor!), diminuarea coniderabilă a IQ-ului (ăăă, ce?, cum să, ce să fac, cine ești, cine sunt…). Ești alt om. Timpul se dilată ori contractă la comanda celuilalt, pământul fuge de sub picioare, articulațiile se înmoaie, mâinile îți transpiră, inima pompează atâta sânge că nu înțelegi de unde l-a adunat, vederea se încețoșează. Apoi, euforia. Dacă-i de bine. De nu, agonia. Junghiuri intercostale. Greața. Depresia. Omul calculat și inteligent ce erai se uită la tine din fundal, perplex.

Toată schimbarea asta bruscă de comportament se apropie enorm de mult de o tulburare psihică. Parcă sună și a dependență, mult prea mult seamănă deziluzia amoroasă cu starea de sevraj. Toate manifestările astea au fost studiate și răs-studiate, s-au folosit RMN-uri, PET-scan-uri, electrozi, chestionare, studii socio-antropologice. Și s-au tras concluzii, dar nu zic mai mult, că e un speech pe TED atașat mai jos în care e spus frumos și ordonat tot ce m-aș chinui eu să explic. Cum nu mă pot abține, o să zic ceva evident: sentimentul are treabă cu creierul, nu cu inima. Oricât de drăguță pare ea stilizată și cât de acut o simțim, inima e doar un organ mecanic, cu tuburi și funcție de pompă.

Încă o întrebare cu care m-am luptat  considerabil e ce ne face să ne atașăm. Cum de unii ne atașăm mai mult decât alții? Cum de unii avem o noțiune foarte rigidă despre fidelitate, pe când pentru alții e o variabilă ce ia valori în limite foarte largi. Răspunsul stă în doi hormoni: oxitocina și vasopresina. Drăguții ăștia doi au și alte roluri, mai studiate și mai vitale, dar s-a demonstrat că sunt implicați în crearea senzatiei de atașament între oameni. Mai e și o genă care controlează nivelul de dopamină și pe care dacă o dozezi poți să aflii cât de fidel ești, ori consoarta. Ne apropiem și de confirmarea științifică a telepatiei, dar ajunge cu știința pentru acest episod.

Ce vreau să zic e că dragostea e o sumă de reacții chimice și electrice. Noi suntem o mare reacție chimică. Am apărut aici biochimic. Dar tot ce am ajuns să știm, toată cunoașterea de care dispunem nu anulează realitatea sentimentului. Dragostea e reală. Firul de păr ce se ridică de pe ceafă e real. Lacrimile există. Acum doar știm și cum și de ce. Și e un plus imens, pentru că acum avem dovezi clare că trebuie să ne înțelegem. Să ne respectăm suferința, să ne ajutăm, să fim onești și integri când vine vorba de sentimentele de care, la un nivel atât de înalt, numai noi, oamenii, suntem în stare. Studiez gesturi și fac flow charturi legate de reacții, ca să știu dacă am luat-o pe drumul bun sau mintea mi-e înecată în valuri de endorfină, dar, la final, sunt la fel de neputincioasă. Sentimentele ne subjugă și ne pun la locul nostru – al oamenilor. Nu suntem mașinării, nici plante. Iubirea e creație, apogeu și locul unde te apropii cel mai mult de absolut. Nu îmi dozez fericirea cu pipeta ca apoi să o colorez în roz și să îi pun o etichetă. Apoi, mi-e tare drag de mine când sunt toantă.

Uite și o piesă, așa, de dragoste…

Comments on: "Știința sentimentului" (3)

  1. …Inima are harta….creierului ii trebuie claritate sa o vada…

    • Păi, inima e creierul. Sunt de acord cu tine, că există o direcție dată de instincte și emoții, dar ea e mai greu vizibilă pe o plută în mijlocul oceanului, mai ușor de observat după ce apare o brumă de țărm în zare. Tana

  2. […] e cunoscut drept culoarea pasiunii, a sentimentelor puternice (iubire, furie) și știm déjà că sentimentele nu au legătură cu adevărul, sunt subiective, deși vin din reacții chimice. Pe de altă parte, atunci când ești pasionat de […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: