(Tana:) Timpul meu nu mai are răbdare. Am renunțat să joc, pe parcurs, de dragul jocului. Mă joc cu scop, cu așteptări, cu termen limită. Țin minte că, odată, aveam timp. Era timpul meu, era lichid ce ocupa perfect o formă ce-mi plăcea, ce-mi convenea, transvaza printre țesuturi fără să simt vreo presiune, avea un ritm sincron cu al meu, iar ceasurile îmi erau indiferente, tablouri atârnate pe perete, de care știam că măsoară un timp, dar nu era al meu. Eram copil.

Timpul meu s-a cristalizat. Timpul meu s-a decantat și-l simt greu în genunchi. Timpul meu trece obosit printr-un spațiu prea strâmt, fiecare moleculă a lui se zbate pentru întâietate, ca mai apoi, fără semnal, să se învolbureze și să spargă sticla, plasticul, plictisul. Timpul nou lasă urme adânci pe frunte, două linii transversale, paralele. Simt timpul în capilarele ochilor, care se înmulțesc, confluează, clipesc prea des, dorm prea puțin.

Visez o fabrică de timp. Nu orice timp. Uneori vreau să îmi fac timp ca să rezolv ce-mi pare imposibil, vreau timpul lent care să mă aștepte dimineața, vreau să se grăbească când următoarea stație e mult prea departe, cea dinainte e mult prea aproape. Vreau control.

Vreau să nu îmi pierd timpul. Am visat o fabrică de timp, dar nu am timp să mă gândesc la un proiect, fundație, cărămizi, ciment, ce îți mai trebuie pentru o fabrică. Timpul pierdut nu-l regăsesc sub pat, lângă setul de chei, lângă papucii roșii, lângă pisică.

Timpul meu nu are răbdare, inima mea e în galop, pompează sânge, pompează posibilități, pompează realități virtuale, pompează, pompează. Ceață. Mă mir, ce e cu timpul tău, de e așa stabil? De unde ai atâta timp? E calculat? Rece? Insensibil? Îl cumperi la promoție, 2+1 gratis? Știi de un depozit, en-gros, ce e cu timpul tău? Timpul m-a depășit. Poate ai surse, de unde îți închiriezi timp, iar timpul tău îl folosești doar când e timpul. Ciudat.

Vreau să întâlnesc omul ce are tot timpul din lume. Sau oamenii. Că mulți zic că-l au. Cum e să îl ai pe tot? Unde îl pui? Îl ascunzi de oamenii cărora timpul li se scurge printre degete, ca să nu-l pierzi pe cei care l-au irosit, l-au abuzat pe-al lor? Sau nu e nici un secret. Cu timpul, ajungi să apreciezi secunda, unica, de acum. Timpul în secunde pare infinit.

Eu nu mai am răbdare cu timpul. M-aș întoarce în timp, când mă jucam de dragul jocului. Dar timpul din trecut nu-i de găsit sub pat, uitat. E amintit. Învăț să am răbdare, din nou, cu timpul meu cel nou, cel hotărât de ceasuri, cel ce nu mă duce în locul previzibil, ci posibil. Nu-mi pierd controlul, nu l-am avut de la început. Nu-mi pierd nici timpul, căci fără foamea de control, e loc de secunde, infinit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: