(Raluca:) Internetul e grozav, ne face pe toți mai deștepți, mai creativi, mai cool, mai amuzanți etc. Pe de o parte. Pe de cealaltă parte e locul unde cresc mari-mari-mari stereotipurile. N-ai câteodată senzația că oamenii se chinuie prea tare să fie asemănători pe internet, să găsească puncte comune, să tragă concluzii cu care toți sunt de acord și pot da Like și Share? Spre exemplu, aseară mi s-a întâmplat o chestie demnă de 9GAG. Dacă ar fi să o postez acolo ar fi “The akward moment when the phone buzzes and you think it’s a SMS, but it’s just the message that the battery has fully charged.” O chestie care s-a întâmplat multora și care exprimă o generalitate, într-un fel. Dar numai într-un fel pentru că mie nu țin minte să mi se fi întâmplat decât de puține ori și, cu siguranță, nici altcuiva nu i se întâmplă asta mereu.

Dar ne place mult de tot curentul auto-compătimitor și auto-ironic de Forever Alone. E amuzant Forever Alone-ul, deși nu suntem singuri pentru totdeauna și nici nu simțim asta toată ziua-bună ziua. (Mă rog, or fi excepții, nu exclud că pot exista oameni care se simt non-stop singuri. Problema lor. Ce, dacă n-au prieteni sau pisică, n-au nici internet?!🙂 )

Una dintre generalizările din ultima vreme, pe care am văzut-o să răbufnească pe 9GAG &co, e cea cu Level Asian. Atunci când ceva e foarte complicat, foarte rapid, minuțios, alambicat etc, e de nivel asiatic. Apăruse la un moment dat un Meme – pe care nu îl găsesc acum – cu “The awkward moment when you realize you are asian and you have no special skills“. Ăsta era contra curentului stereotipic. În plus, tot pe bază de stereotip, sunt online o grămadă de imagini cu asiatici în care provocarea e să îți dai seama care sunt femeile și care bărbații, care sunt tinerii și care bătrânii, care sunt cei care dormitează ș.a.m.d. Da, uneori e dificil, dar eu cred că stereotipul legat de fizionomie este susținut și de mult Photoshop, prin clonarea aceleiași fețe la mai multe persoane.

O chestie certă e că vreo 130 de milioane de chinezi, adică de vreo 6 ori toată populația României lucrează în fabrici, mult prea multe ore pe săptămână, pentru a produce o grămadă de lucruri pe care le folosim noi, de la electronice la șosete. Ce Level Asian vedem în asta? Oamenii ăștia își văd familia o dată pe an, primăvara, când începe Anul Nou Chinezesc și fabricile se opresc câteva zil. Atunci, cei 130 de milioane de muncitori participă la cea mai mare migrație internă din istoria umanității și se înghesuie disperați în gări să prindă un tren spre casele lor aflate la distanțe de până la 2.000 de kilometri. Drumul cu trenul, dus și întors, durează zeci de ore așa încât muncitorii nu petrec cu familia decât o zi, două din concediu. În rest, muncitorii sunt pe tren. Această migrație a fost documentată de regizorul Lixin Fan, originar din China în filmul “Last Train Home“.

În realitate, Level Asian înseamnă (și) să fii un muncitor sărac, care face același lucru, deloc sofisticat, în fiecare zi, timp de multe ore, ani după ani, cu speranța că următoarele generații vor putea face şcoală, nu vor ajunge tot în fabrici, și vor trăi mai bine. Nu e nimic exaltant în a coase zeci de blue-jeanși pentru americani și occidentali toată viața, trăind în condiții mizere, departe de cei dragi, așa cum se întâmplă cu zeci de milioane de chinezi.

“Mi-am împietrit inima şi am plecat”, spune în documentarul “Last Train Home” Chen Suqin, o mamă din China care și-a lăsat copiii în urmă pentru a munci la fabrică. Timp de 15 ani, Chen și soțul ei şi-au văzut fiica şi fiul de Anul Nou Chinezesc, iar cei mici au crescut fără să mai simtă altceva decât un soi de recunoştinţă amară pentru părinţi. Chen și soțul ei sunt doar doi dintre cei 130 de milioane de muncitori chinezi. Nu e nimic amuzant la partea asta din Level Asian și, de altfel, am atins problema acestui nivel și la noi acasă. În România a apărut un documentar similar, despre copiii lăsați în urmă de părinți plecați să muncească în străinătate. “Singur Acasă – O tragedie românească” e un documentar pe care încă nu l-am văzut, dar știu că e despre sinuciderea a trei astfel de copii ce s-au simțit abandonați de părinți.

Și ca să nu îi dau exemplu numai pe chinezi, un alt Level Asian care nu are nicio legătură cu stereotipurile de pe internet e cel din Coreea de Nord, unde oamenii trăiesc oprimați oribil de dictatura comunistă și au fost forțați să plângă la comandă când a murit liderul Kim Jong Il. Un alt exemplu asiatic de nivel de nedorit și fără legătură cu performanța benefică și uimitoare e cel din Myanmar/Burma, unde laureata Premiului Nobel pentru pace, Aung San Suu Kyi, a fost ținută cu anii în arest și obligată la tăcere pentru că susține drepturile omului și se opune regimului militar. “The Lady”, un film de Luc Besson, despre care am scris aici mai multe, este despre varianta feminină a lui Gandhi, Suu Kyi. Sper că filmul va apărea, curând, și la noi la cinema. Ca veste bună, militanta Aung San Suu Kyi candidează chiar zilele acestea la alegerile din Burma, după zeci de ani în care i s-a interzis accesul la politică.

Hei, dar n-am zis că stereotipurile nu sunt amuzante! Atâta că trebuie să știm și altceva pe lângă ele. Până una alta, cum zice RWJ, “Let’s come together and live in this world like a unibrow on an Indian girl,

And we should dance dance dance to these stereotypes!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: