(Raluca:) Aceasta nu e povestea despre cum l-am întâlnit pe cel mai inteligent om din viața mea, dar voi începe cu ea. Joi seară (ok, ok, noaptea) așteptam să facă sound-check-ul înzăpeziții de la Dubioza Kolektiv, care au venit să cânte la Cluj după un concert la București. Înaintea lor au cântat clujenii de la Rehab Nation, o trupă de patru băieți și-o fată, care cântă o muzică la intersecția dintre multe genuri: ska, punk, gipsy, raggae, folk, funk. Mie nu-mi place punk-ul decât la limita suportabilității, dar Rehab Nation îl combină fain cu restul și mi-a plăcut tare atitudinea degajată, jucăușă și dinamică a fetei de la voce – Hannah Horvath, c-așa zice MySpace-ul lor că o cheamă.

Până așteptam să se instaleze pe scenă cei șapte bosniaci de la Dubioza Kolektiv povesteam cu Tana depre diverse lucruri de maximă importanță (pe care le las la dispoziția imaginației fiecăruia), când ni s-a insinuat între berile ciocnite o a treia bere. De sticlă era atașat un tip slab, brunețel, cu un hanorac în dungi portocalii și gri, care hanorac vroia să-i declare fățiș statutul de om vesel și exuberant. Mi-am dat seama că-mi contabiliza expresiile faciale când am pufnit în râs și mi-a dat un vital “like”, aprobând energic zâmbetul meu și dojenindu-mă că nu mă hlizesc în permanență. Nu-mi place asta, nici să stau cu un zâmbet ilescian lăbărțat mereu pe față, nici să mi se spună ce să fac și cum să fiu, nici măcar dacă e vorba să zâmbesc. Omule dragă, dacă vrei să mă vezi pe mine, fata, zâmbind, fă ceva care să mă facă să zâmbesc, dar nu-mi cere zâmbete că nu suntem pe troleu și tu nu ai cartonaș din ăla cu “Sunt surdo-mut. Dă-mi. Isus. Dumnezeu.”

După încă niște ciocniri de beri și alte gesturi care păreau prietenești, așa, cu ochiul liber, tipul a strigat tare după ceva adolescent cu păr vâlvoi și șuvițe blonde niște vorbe legate de “Twilight”. Foarte tare, omul făcea referiri cinematografice. Nerăbdător, dar dornic de a i se da atenție, a început să se plângă că nu începe concertul la timp, că ăștia de la Dubioza Kolektiv sunt neprofesioniști, de ce nu și-au făcut ei sound-check-ul înainte, ce înzăpezire, ce drum greu de la București la Cluj, nu există, el știe cum e să lucrezi din greu, el cere ca toți să lucreze la fel, să fie respectat când dă bani de concert etc., etc. Practic l-am decoperit pe singurul om din țara asta care lucrează. Tana a încercat să-l calmeze spunându-i că și ea are a doua zi examen. Omul era mai departe nemulțumit, dar a apucat să priceapă că Tana e la medicină. Spre a-l felicita călduros pentru deducție i-am spus un “Bine, Sherlock!”, care l-a enervat peste măsură și a vrut să știe numaidecât „la ce sunt?”. La ce să fiu, la concert.😛 Ca urmare mi-a spus că eu, care nici nu sunt la vreo facultate, ar trebui să tac și că nu am decât să aflu că el e cea mai inteligentă persoană pe care o voi întâlni în viața asta. L-am întrebat câți ani crede că am, devreme ce trebuia musai să „să fiu la ceva” și, nonșalant, cu intuiția lui de fier, a zis că 20 și ceva, maxim 24. Da, dar uite că am 27. Și uite că nu ești tu cea mai inteligentă persoană pe care o cunosc. Dar mă bucur că ți se pare că arăt așa de “young and fresh” încât să-ți permiți să mă faci, indirect, proastă, după ce am ciocnit de două ori berea. Are rost să spun că tipul părea drăguț, fizicește vorbind? N-are!

După ce l-am cunoscut pe singurul roman care lucrează și totodată cel mai inteligent om din viața mea ne-am dus în fața scenei la Dubioza Kolektiv să-i cunoaștem și bosniecii care au primit în 2011 Trofeul MTV Best Adria Act, nominalizați la Cel mai bun album independent din 2011 de la IMPALA  și sunt considerați de BBC și de Revista Time drept o voce legitimă a Bosniei în lume. Adică niște oameni despre care spun alții că sunt buni, cei mai buni. Și sunt buni! Sunt extraordinari! E important și că muzica lor, făcută să sune bine pe amplificatoare de putere, ajunge la urechile oamenilor din cluburi și festivaluri prin contribuția inginerului de sunet, care e al 8-lea om din trupă. Esențial pentru o trupă să aibă propriul inginer de sunet!

Am simțit că ăștia de la Dubioza Kolektiv, “țiganii bosniaci”, veniți a doua oară la Cluj după IRAF, vor să facă ceva împreună cu publicul lor, nu în fața publicului. Îi simțeam că nu se produc, nu se dau în spectacol ca să se poată urca ei pe piedestalul de star, ci vor să miște stări de spirit în oamenii din fața lor și să se emoționeze și ei, să fie și ei mișcați, umpluți de energia de la public. Se pricep foarte bine să facă invizibilă distanța de la public pe scenă. Sunt energici, dinamici și deschiși și nu-s deloc niște tinerei naivi, cum s-ar putea crede. După cum arată, niciunul nu are sub 30 de ani, ba chiar cred că destui sunt în jur de 40 de ani așa că nu e “de vină” tinerețea pentru prospețimea abordării lor. Mai ziceam și în cazul trupei românești Partizan că e un mare avantaj să rămâi mereu adolescent.

Bosnia și Herțegovina erau într-un groaznic război civil prin anii ’90, când noi ne dădeam cu stângul în dreptul să punem de-o democrație. (Pe care o tot punem pe jos și o tăvălim, confuză și învinețită, de atunci încoace). “Muzica lor a fost creată în adăposturi subterane în timpul asediului din Sarajevo, tipii ăștia știu mai bine ca oricine cum să folosească muzica drept armă împotriva forțelor negative”, zice site-ul lor. Da, i-am simțit ca pe o forță pozitivă. Am simțit sprijin moral și încredere din partea lor. Cei de la Dubioza sunt activiști la ei acasă în grupul de acțiune civică Dosta! și au făcut turnee înainte de alegerile din 2006 și 2010 pentru a trezi spiritual civic al conaționalilor. Versurile lor sunt despre corupție și birocrație, abuzurile poliției (ușor de înțeles, că și în bosniacă au aceleași cuvinte pentru corupție, birocrație, poliție).

Bosniacii au fost activiști și în seara de la Cluj, adaptându-se, spre bucuria lui Mihnea de la Luna Amară care nu se mai potoloea din scandat “Du-bi-o-za, Du-bi-o-za, Ole, Ole, Ole”. Bosniacii s-au integrat foarte bine, luând un banner cu Roșia Montană și cerându-ne să o salvăm. Au 6 albume, în limba lor și engleză – cel mai nou album e “Wild Wild East” (2011) – pe care vorbesc despre toleranță, acceptare, critic naționalismul și nedreptățile din Bosnia și Herțegovina care i-au dus la război. Site-ul lor avertizează că “Dacă ești în căutare de atitudini macho, conduse de ego și dorința de a face bani, nu le veți găsi aici, nu sunt gangsteri „rude boy” de la MTV, fără stripteuze și fără blinguri, fără sponsorizări din partea corporațiilor sau din partea industriei de modă. Mai degrabă, ei iau forme tradiționale de muzică și le pun în perspectiva lor unică, perspectivă modelată de războiul care le-a schimbat viețile pentru totdeauna. Dau mai departe muzica cu un nivel de positivism care te lovește ca un suflu de aer proaspăt. Dacă ești deschis la experiența asta, îți poate schimba și ție viața”.

La sfârșitul concertului încrederea în omenire îmi fusese redată, într-un fel câtuși de puțin dubios!

(A, și mi-a mai fost redată și febra musculară post Implant Pentru Refuz – care au concertat săptămâna trecută și despre care mă gândesc să fac în așa fel încât să vă spun multe lucruri pe care nu le știți.)

* Dragă Cosmin,dacă ai ajuns până aici, mersi mult că mi i-ai descoperit pe Dubioza Kolektiv și îmi pare rău că și pe această cale îți amintesc că tu nu ai fost la concert din cauză de examen.😛 Însă trebuie să faci școală, că ai șanse mari când mergi la bere să fi cea mai inteligentă persoană din zonă (this was a compliment, not irony).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: