(Raluca:) Nu știu dacă ne-ați dus dorul, dar eu și Tana ne gândim mereu la Hoarding Spheres și apoi ne blocăm din scris pentru câte-un motiv oarecare. Despre motivele mele, cel puțin, pot să scriu. Am fost și sunt foarte ocupată. Nu că aș face vreo chestie constructivă, doar mă îmbuib de la gânduri multe și proaste și mă simt copleșită de tot ce-mi propun și aș vrea să fi făcut încă de alaltăieri. Mi-e pur și simplu rușine față de toate chestiile pe care le știu, le înțeleg și nu le aplic. Mi-e rușine că am fost ocupată să mă supra-solicit psihic, să decorez tulpini de papură cu noduri, să-mi fac plăci de marmură pe care să scrijelesc întru eternitate ce defecte am și, mai ales, să mă port cu mine de parcă aș fi o profesoară care, deși știe că are un elev deja bun de olimpiadă, nu-i dă răgaz pentru joacă nici măcar o oră, ci îi pune în brațe o culegere și mai groasă de exerciții ce trebuie rezolvate.

Pentru a nu știu câta oară, voi asculta vreodată de cineva? Poate măcar de Maynard care-mi explică așa clar că:

Over thinking, over analyzing,
separates the body from the mind”

Am făcut ce-am făcut și m-am îndrăgostit iar. Am o uzină de sentimente care funcționează după un orar haotic, cu unii muncitori care stau mereu peste program și cu alții care absentează cu săptămânile. Unii muncitori mai hăbăuci îmi fabrică sentimente din te miri ce și din mai nimic, iar alții stau și cocoloșesc neprețuite materii prime în gogoloaie diforme și uneori demne de disprețul adevăraților sculptori. Problema e că eu nu știu care muncitori lucrează în care schimb, ci primesc doar orbește sentimentele gata fabricate, întrebându-mă dacă or fi oare făcute din mai nimic sau or fi din materiale prețioase.

Îmi bag în cap tot felul de prostii, convingându-mă că e foarte bine că-mi pun atâtea întrebări și că așez orice sub semnul îndoielii. Vreau cu tot dinadinsul să găsesc o logică, să fac ordine, să găsesc explicații, să dețin controlul. Prostii. Nu există logică, nu este nimic de clasificat și prea puține se explică. Cineva din același oraș nu își face timp de-o cafea, iar altcineva decide după câteva zile de vorbit pe net să facă 16 ore pe drumuri pentru mine. Iaca s-au aliniat planetele. Iaca a terminat Saturn să mă influențeze negativ. Iaca e lună plină. Sau… pur și simplu, iaca lucrurile bune se întâmplă pentru că, nu-i așa, nu se întâmplă doar lucruri rele.

Da’-s confuză tare ce ar trebui să fac cu imboldul ăsta de a fi fericită. Știu că ar trebui să-l transmit spre ceva mușchi al fericirii, însă mi-e că l-am lăsat să se atrofieze, încordându-l numai la câte un extaz ori vreo euforie trecătoare. Mă simt așa, de parcă mi se tot dau lucruri pe care nu apuc să le apreciez și universul face risipă pe mine, nevrednica. Cam așa ca și Chaplin, care ar spune ”mulțumesc pentru masă”, dar nu apucă, bietul, nici să mestece bine și mai că-i vine să urle că e îmbuibat peste măsură. Doar că el e Chaplin și nu urlă, că-i în film mut. A, drama mare a venit după un sfârșit de săptămână care mi-a risipit creierii prin norișori roz și pentru că nu am știut ce altceva să fac, am intrat în panică. Pe principiul: ce-i prea mult, strică. Până și prea mult bine e rău.

Ziceam eu deunăzi că prea facem multe online și nici pe departe la fel de multe offline, ei bine, am fost contrazisă prin exemplificare.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: