(Tana:) De ceva timp sufăr de fugă de idei. Nu, nu manifestarea patologică a maniaco-depresivilor. Am un maldăr de idei care zburdă frenetic, iar când mă bucur că am prins în sfârșit una de coadă, se înmoaie, alunecă, se împrăștie pe jos, se amestecă cu restul gândurilor mele mlăștinoase.

Îmi ascund, ca pisica mea șasie,  capul confuz sub plapumă, dar restul din mine rămâne pe dinafară, supus la ciupituri insitente și bobârnace date de realitate.

La mine acasă se face o ciorbă cu tot felul de legume, îi zicem sugestiv adunare generală. Nefiind în stare să iau o idee și să fac o supă constantă, arunc în clocot puțin din toate:

–         Azi dimineață m-am trezit ascultând la radio o discuție despre Jung. Ciudat, mă tot trezesc cu Jung în gând, mai pomenesc de el pe ici pe colo, mai am câte un vis după care mă întreb „Oare ce ar crede Jung?”. Vorba lui, o fi vreun sincronism.

–         M-am pricopsit de ieri cu o (sper) alergie dubioasă. Mă duc din 10 în 10 minute la oglindă, să văd dacă nu se extinde, transformă în ceva boală pe care am ratat-o în copilărie. Ar fi atât de trist, mi-am luat bilete la concertul de marți de 3 săptămâni, iar eu rareori fac vreun lucru în avans.

–         Apropo de trist și de ieri, am întrebat „Ce faci?”,  mi s-a răspuns „Sunt trist.” Eu sunt tristă mai tot timpul. Nu e ceva tristețe sfâșietoare, ci mai degrabă un fel de zgomot de fundal. Cărtărescu zicea într-un interviu că dincolo de împlinirile cotidiene, nu poate să nu coexiste cu o nefericire subtilă de fond. Tristețea mea e ca un copil obraznic pus la colț; e mai tot timpul liniște, dar el rămâne tot acolo, oftând, ca mai apoi să ia o vază de pe raft și să o trântească de podea.

–         Tot la radio ziceau acum că după nu știu ce studii, stângacii trăiesc în medie cu nouă ani mai puțin decât dreptacii. No, fir-ar! Adevărul e că, și zic din experiență, e al naibii de greu să tai cu o foarfecă pentru dreptaci, desfac conservele cu desfăcătorul învărtind conserva în jurul lui, iar lumea mă tot zorește când mă vede că lucrez ceva, că nu înțelege sensul mișcărilor mele. Deci, moartea prematură ar putea fi ori urmarea unui accident casnic ce ține de lupta cu o conservă, sau stresului provocat de dreptacii care predică calea lor cea dreaptă de a amesteca în maioneză.

–         Nu-l las în pace pe Jung, că mă mănâncă visele. Visez foarte mult, cu multe detalii, hiperrealist. Dimineața mă întreb dacă am dormit pe bune, sau am alergat toată noaptea prin China, pe aeroport, de monștri care vor să mă însemneze cu fier încins. Somnul meu e parcul de distracții al celor mai bizare gânduri. Poate o fi vina unei prietene, care mi-a dat de Crăciun un carnețel de vise. Carnețelul e vesel și multicolor, visele mele cred că vor să echilibreze balanța.

–         Mi-a dat mama în cărți și nu mi-a ieșit nimic. Eu nu înțeleg mai nimic, deci nu m-a surprins. Totuși, mi-a zis că am discuții efervescente cu Raluca, așadar epopeea sferică continuă.

–         Trăiesc câteva realități paralele în același timp, așa că să mă scuzi dacă trec pe lângă tine și nu te observ. Nu e intenționat, promit, doar e posibil să fiu prinsă într-o discuție cărnoasă cu vreun personaj sau alter-ego.

–         Că veni vorba de ego, așa m-aș lua la trântă cu el, să îl scutur puțin de mândria inoportună. Mă posedă fix când mi-ar fi mai ușor să fiu și eu o dată caldă, sinceră, deschisă și mă înconjoară cu gard de sârmă băgat în priză.

–         Mi-am dorit să mă revăd cu câțiva prieteni, căci mai toți dintre ei s-au împrăștiat prin lume. Spre uimirea mea, o gașcă dintre ei s-a reunit de dragul zilelor bune. Am să îmi pun dorințe mai des. Se pare că funcționează si fără fântâni ori monede magice.

–         Veșnica nedumerire: există semne și coincidențe non-cauzale (da, sincronism) sau e doar predispoziția creierului de a observa aceleași tipare și a le integra în realitate? Eu nu știu ce să zic, că sunt visătoare cronică cu ochii deschiși.

–         Cred că abilitatea de a vorbi cu cineva nou cunoscut la modul jovial e un talent deosebit. Cred asta pentru că eu sunt la nivelul elefanților pictori în această artă. Bănuiesc că pe cât de dragi îmi sunt oamenii, pe atât mă înspăimântă, pe mine sau pe egoul meu afurisit cu care vreau iar să mă hârjonesc acum.

Gata, mă opresc, că fac deja tocană. Poftă bună!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: