Zmeiada in turneu

( Raluca: ) Zmeioacele vă invită cu mare drag în lumea lor, nu pentru a vă devora, ci pentru a vă desfăta, în 28 martie, de la ora 20:00 la 21:00 în L’Atelier Cafe, cu intrare liberă (atelierul e la Cluj). Spectacolul, ”Zmeiada spațială” e minunat, HS-duo îl va vedea a treia oară, cu mult entuziasm, căci așa merită. Zmeiada a fost ”creată pe orbita Clujului” în regia lui Cristian Pascariu, dar spectacolul a călătorit deja prin țară  (foto din turneu🙂 ) și se pregătește și de alte drumuri așa că dacă auziți că vă iese în cale, întâmpinați-o. Reiau ce am scris pe alt blog despre Zmeiadă în septembrie, după primul impact cu lumea aceasta inspirată din cartea lui Mircea Cărtărescu.

Pe “vremuri”, sâmbătă seara aveam o porţie de încântare de o oră, de la 7 la 8, când era Teleeneciclopedia. Îmi plăceau mai ales episoadele cu animale şi plante şi, de obicei, aţipeam la istorie. Dar numai pentru că îmi plăceau foarte mult vocile celebre, iar când nu erau întrerupte de răgete de zmei….ăăă, de lei, mă cufundam de dragul lor într-o toropeală fericită. Aseară, deşi era miercuri şi nu sâmbătă, am văzut un episod nou-nouţ din Teleenciclopedia. Unul pe viu! Şi unul la care nu am aţipit la partea de istorie.

Oricum, episodul nu era cu lei că era cu zmei. Aşa-mi trebuie dacă nu am citit Enciclopedia Zmeilor în care Mircea Cărtărescu a explorat ca unul angajat la National Geographic şi a studiat toate subspeciile de zmei – nu ştiam mare lucru despre zmei. Doar că le plăceau ca bling-blinguri buzduganele şi sportul lor preferat era să fure prinţese, iar Muma Zmeilor putea fi încetinită aruncându-i-se în faţă piepteni ori oglinzi care se prefăceau în păduri dese ori în lacuri adânci.

Dar câte am mai aflat! Diana Buluga, Raluca Lupan, Ingrid Robu, trei fete cucuiete care au absolvit teatrul la Cluj, au fost timp de o oră vocile epidosului special din Telenciclopedia, episod “difuzat” pe Scena din Spate de la L`Atelier Cafe. La început, când au apărut toate trei îmbrăcate în scrubs (echipamentele colorate de spital  ale studenţilor la medicină, rezidenţilor etc.) nu ştiam de unde să le iau şi unde să le pun. Diana, cu părul ei magenta, era îmbrăcată în verde şi avea tenişi galbeni. Mi-a plăcut cel mai mult, vizual. (* Acum Diana are părul albastru închis intens și e superbă și așa.) Până m-am cufundat în culorile ei, Zmeiada Spaţială deja începuse cu prima lecţie. Şi-apoi, după ce am înţeles că sunt în faţa unor savanţi în Zmeologie, am plecat urechea să aud despre anatomia zmeilor, despre obiceiurile lor, istorie şi chiar şi religie. Ştiaţi că zmeii cred că planeta lor e o farfurie imensă pe care Fiinţa Supremă o învârte pe degetul mic, iar când i se face foame Fiinţei Supreme şi ciuguleşte din farfurie – aceea e moartea?! Ei bine, chiar aşa! Be gone, Flying Spaghetti Monster, Cărtărescu a descoperit adevăratul zeu.

Timp de o oră am ascultat totul despre zmei. Erau şi lucruri pe care le ştiam, căci, în mod bizar, nu mi-a venit a crede, dar zmeii fac multe chestii asemănătoare cu ale oamenilor. Mai cu seamă chestiile tălâmbe. Una peste alta, a fost o sesiune de comunicări ştiinţifice fascinantă, bine condimentată cu umor, dar, fiindcă nu am reţinut tot, vreau să mă înscriu la încă una. Să îmi fixez bine cunoştinţele în Zmeologie, că e o ştiinţă de mare viitor!

Femelele de zmeu rămân însărcinate în mod reflex prin îndrăgostire, dar zmeii rezultaţi astfel sunt sensibili la boli, şi mulţi nu supravieţuiesc. Este motivul pentru care zmeii cei mai viguroşi răpesc prinţese (numite uneori domniţe, iar cele mai reuşite – cosânzene), femele umane cu sânge albastru, compatibil cu al lor. Pe acestea le fecundează prin vrăjire. Femelele îndrăgostite dezvoltă în stomac mai mulţi embrioni semitransparenţi, atât de verzi încât se pot vedea prin pântece, care se dezvoltă reciproc până rămâne unul singur, eliminat în cele din urmă într-o năframă de mătase şi pus imediat la ochiul mamei, de genele căreia se prinde bine. Va suge aici mai bine de doi ani. Cei născuţi din prinţese se dezvoltă mult mai greu, atingând maturitatea în jurul vârstei de opt ani, când sunt destul de mari ca să verse flăcări pe nări. De-atunci sunt consideraţi adulţi şi pornesc în căutarea domniţelor. Dacă nu e ucis de vreun voinic – duşmanul natural cel mai important al speciei -, zmeului mediu îi rămân de trăit aproximativ două sute de ani.

Specia este pe cale de extincţie, mai cu seamă datorită stingerii treptate a marilor case domnitoare, singurele furnizoare de prinţese. Înlocuirea lor cu intelectuale snoabe s-a dovedit un eşec, acestea fiind prea greu de întreţinut. (fragment din Zmeiada Spaţială de Mircea Cărtărescu, editura Humanitas, luat de pe net)

Mi-au plăcut foarte mult ilustraţiile cu zmei folosite ca fundal de spectacol; am văzut apoi că sunt cele originale făcute de Tudor Banuş pentru cartea lui Cărtărescu. Şi mi-a plăcut să aflu că Diana i-a scris lui Cărtărescu să-i ceară permisiunea de a face spectacol de teatru după textul său. Foarte frumos. Bravo! Dacă auziţi că se apropie Zmeiada Spaţială de voi, nu-i fugiţi din cale, ci mergeţi spre ea cu încredere. * Dacă-i Enciclopedie n-ar trebui să fie (şi) despre ciclopi?😛

Unul dintre fascinantii zmei desenati de Tudor Bănuș

Comments on: "Cine n-a promovat încă la Zmeologie, să vină la examen!" (1)

  1. […] (sau îl vei putea vedea) proiectat înaintea spectacolului de teatru “Zmeiada Spaţială” (despre care am avut deja bucuria de a scrie) . “Beţişoare rock n’roll“ a câştigat Premiul Black Pearl Award for Best Student Short […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: