(Tana:) Eram odată la o masă cu o prietenă din alt oraș si cu o amică de a ei. Pe această domnișoară o știam de fix 10 minute cât a durat drumul cu mașina de acasă la mall. Da, eram la cafea în mall. Ei bine, ne-am așezat, am comandat cafeaua și după două sorbituri știam totul despre viața ei sentimentală: recentul fost prieten, aventurile cu Georgică, ce era coleg de muncă cu Costică, care Costică nu îi era nici el tocmai un străin. Am ascultat și-am dat din cap în cercuri, să nu pară că zic nici da, nici nu. Dar cât a durat confesiunea demnă de un catolic dedicat, nu mă puteam gândi decât „Cum să-ți speli rufele murdare așa, la o cafea în mall cu un necunoscut?”. Mintea mea ușor paranoidă se gândea cum de putea fata din fața mea să-mi zică tot despre ea timp de o jumătate de cafea. Dacă lucram la radio șanț, sau o știam pe nevasta lui Costică, căci știm prea bine că lumea-i mică? Prietenii îi ai pentru a despica cu ei firul în patru, că nu te judecă și înțeleg substratul. Străinii-s ca să aberezi cu ei despre vreme, sau Kant sau cancerul colorectal.

Cam asta-i părerea mea despre deversarea lumii personale pe masă, în văzul tuturor. De-asta, uneori, pe blog mă pierd printre alegorii și metafore, ca să pot să dau ceva din mine fără să scot la iveală o inimă sângerândă sau vreun intestin. Dar ce-mi place când citesc câte un blog, sau carte, e că uneori pot zice „Uite, o mai pățesc și alții! Uite, poți să privești ideea asta și din altă parte!”.

Așa că, din spatele unui monitor, vă zic „Bună, sunt Tana și am fost ciuntită emoțional”. Dar să nu credeți că a venit cineva și a dat cu barda, de m-a lăsat fără o mână. Nu, nici vorbă. Sufăr de autociuntire. Mă îndrăgostesc de-mi pierd capul de oamenii greșiți. Nu că ar fi ceva greșit la ei, ci nu-s buni pentru mine, sau nu îi prind pe piciorul bun, sau nu le dau eu ce au ei nevoie atunci. Asta pentru că am avut mult timp un gând secret, cum că iubirea cea profundă trebuie să doară, ca autoflagelarea unui călugăr medieval în timpul unei rugăcuni. Ani la rândul mă îndrăgosteam de oameni cu care mă potriveam ca Pișta cu oțetul (expresie ce nu știu de unde vine, dar e mult folosită la mine în familie. Ca „Lua-te-ar hantătar”, de care mi-am dat seama nu de mult că face referire la Han tătar. Aaaa!). Nu ne potriveam, dar eu gândeam taman contrariu, pentru că ascultam aceeași muzică, ne pasionau aceleași lucruri, gândeam aceleași gânduri. Mi-am dat seama de curând că simetria asta ce o căutam nu-i tocmai sănătoasă.

Zic de curând, pentru că nu demult am cunoscut un om care nu e oglinda mea întoarsă. E ordonat. Nu se pierde în teorii alambicate, nu a citit în paralel și medicina și astrologia și știința care studiază direcția flăcării de lumânare în medii cu diferite încăcări emoționale. Totul la el e logic, matematic. Și-mi face tare bine, iar nebunia mea cred că-l intrigă. Mi-am dat seama că eu sunt într-un stres continuu, că mă agit mereu în mine, de multe ori degeaba. Că gândurile, ca orice altceva, sunt mai de folos când sunt puține, dar de calitate, decât multe, de-a valma, cu sensuri amestecate unele între altele. Învăț lucruri noi, lucruri ce poate nu le-aș fi învățat de una singură la fel de repede și bine.

Deci e posibil ca amorul să-mi fi fost atât de catastrofic în ultimii mei ani pentru că mă încăpățânam mereu să bat cu foc la porțile greșite. Poate lumea asta a relațiilor interumane e ca un joc de puzzle: dacă piesele-s identice n-ai ce să construiești, dar dacă-s diferite, se completează, creează un ansamblu. Poate, pe alocuri, e bine ca unul să fie anod, iar celălalt catod. Noi, in dedesuputul nostru molecular, funcționăm după un sistem simplu, gen cheie-nicovală. Poate lucrurile nu stau așa de diferit când micșorezi din rezoluție, până la suprafață, până afară, până dai de alți oameni.

Comments on: "Croi dupa un tipar nou" (2)

  1. dordefemeie said:

    E bine de tinut minte… si aplicat…, si e bine ca ti-ai gasit calea… si omul.

  2. Nu chiar cred că mi-am găsit calea. Calea unui om e compusă din drumuri și drumulețe, din tot felul de bucle care te saltă înainte sau înapoi. În ceea ce privește viața mea emoțională, sunt -poate- pe o potecă. Nici omul nu l-am găsit, e doar un om care a apărut la momentul oportun. Important e că am găsit ceva nou în mine, că știu de acum înainte ce caut și de ce am nevoie. Restul ține de viitor, iar pe el nu am și nici nu vreau să am control. Bine te-am găsit sau ne-ai găsit! O zi bună, în orice caz!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: