(Raluca: ) M-am apropiat de ea căci mi se părea cunoscută de undeva, cu ochii ei mari, căprui, fixaţi pe mine. Şi cu cât înaintam, îmi dădeam seama că pământul e îmbibat de apă şi devenise mlăştinos. Şi apoi, peste femeia care mă privea, cu ochii ei atât de vii şi de larg deschişi, au început să fie trântite corpuri goale, măcelărite. Nu toate erau cadavre. Încă. Din unele mai curgea sânge. Sau intestine. Am tresărit dându-mi seama că femeia de sub corpurile zvârlite e cea mai vie dintre ele. Asta era mult mai greu de suportat decât moartea în sine. Durata morţii. Mi s-a părut că femeia ţipă, ca pentru a-mi semnala unde e pe sub grămada aceea, dar poate eram eu cea care ţipa. Cum de paşii mă duseseră atât de aiurea şi cum am ajuns în plin război? Cei care zvârliseră corpurile dezbrăcate şi măcelărite erau aproape, îi puteam simţi în dreapta mea cum se vânzoleau de colo-colo şi lăsau o mulţime de urme în pământul moale cu bocancii lor militari. Am început să fug cât mai puţin zgomotos. Deja ştiam că sunt singură: cei care m-ar fi putut ajuta erau mai slabi decât mine şi tocmai le văzusem corpurile în postura de victime. Iar cei care erau mai puternici nu erau de încredere, m-ar fi putut mutila şi ciopârţi fără să mă întrebe cine sunt, de unde vin şi ce caut acolo. Şi apoi, mi s-a agăţat de picioare un băieţel. Era murdar, părea asiatic şi avea un corp deşirat, prea greu pentru mine. Dar nu aveam cum să-l mai pun jos – şi din cauza vinovăţiei că l-aş lăsa să moară şi pentru că se ţinea de gâtul meu cu toată forţa. Nu puteam comunica în niciun fel cu el. Era la vârsta la care abia îşi ştia ceva din limba maternă, iar eu habar nu aveam care ar putea să fie aceea. Şi de-acolo încolo lucrurile s-au tot complicat şi au avut tot mai puţin sens. Puteam să pipăi, să miros, să gust şi mai ales să văd. Cu copilul ăla prins de mine, am stat minute în şir să observ cum se leagănă în aer corpul foarte zvelt al unei femei cu piele neagră, perfect întinsă şi sănătoasă, care atârna de un copac, deasupra unui râu. Capul femeii era în apă, un picior îi era prins cu o funie de o creangă a copacului, iar celălalt picior se învârtea cumva ca o panglică pe lângă piciorul legat. În apă eram eu şi iubitul femeii, care venise disperat, dar totuşi calm, să o dea jos de acolo. Femeia era goală şi i se scoseseră organele genitale şi o parte din organele interne. Desigur că era moartă, în caz că ai ajuns până aici şi mai sperai. 

Toate astea sunt o parte din ceea ce am visat azi-noapte. M-am trezit singură în pat, nici nu ştiam unde, cine sunt şi de ce sunt. Eram în patul meu, nimic surprinzător. Şi eram calmă, într-un mod straniu. La urma urmei după aşa ceva, ce să te mai sperie? Sigur, explicaţii pentru de ce am visat ce am visat există. Mă uit mereu la imagini de tot felul, fără să mă protejez. Mintea mea e foarte vizuală şi a făcut un colaj. Ştiri despre femei omorâte fără sens prin Orientul Mijlociu, despre războaie, barbarie contemporană, rasism. Documentarul “The Cut” despre mutilarea genitală feminină din Africa, vizionat recent la Astra Film Fest. Imaginea publicitară a unui crocodil, aproape de tot ieşit din apă, de pe burta căruia era decupată forma unei cizme.

Am nevoie de alte vise. Unele pe care să vreau să le urmez.

M-am trezit din vis puţin după ora 4:00, dar m-am trezit pentru că îmi trebuia la baie, nu m-am trezit tresărind sau urlând. Nici transpirată, nici cu puls mărit. Am dat cu mâna peste taste, s-a redeschis laptopul şi am încercat să citesc nişte ştiri cu mondenităţi de la Hollywood, să-mi schimb starea. Apoi m-am culcat la loc.

Optimismul meu fabricat s-a fisurat. Şi timp de o noapte m-am trezit buluc cu multe gunoaie peste mine, ca aduse de o viitură care a străpuns un dig. Pe semne că nu am mai avut destulă materie primă pentru a fabrica suficienţi norişori pufoşi şi roz de pe care să sar, deasupra scârboşenilor lumeşti de toată ziua. Nu e nimic nou, în definitiv. Ştiam că nu-s ok cu ceea ce se întâmplă prin lume şi cu ceea ce (las să) mi se întâmple mie în anumite situaţii. Doar că, de regulă, am destui norişori pe care să pun capul când dorm.

Ador singurătatea aia hedonistă. Am descoperit-o în ultimul an şi mă face fericită. Am mai vorbit despre asta. E liniştitor să vreau să mă grăbesc spre casă fiindcă abia aştept să petrec timpul cu mine. Gândul că “Pot să fac oooorice vreau!” mi se aprinde în cap ca un foc de artificii. De fapt, un exemplu mai bun ar fi asemănarea cu bomboanele alea care pocnesc pe limbă. Sunt dulci şi te gâdilă şi îţi vine să râzi şi să ţopăi. E un soi de entuziasm capabil de a se instala la orice vârstă, trebuie doar s-o vezi pe bunica asta de 82 de ani ca să înţelegi ideea.

Mă bucur, da, de singurătatea asta a mea (care fizică nu e multă, că-s mai mereu între oameni) şi am descoperit o grămadă de lucruri pe care le pot face singură şi le fac (oh, le faaac!). Dar, pe de altă parte nu m-am transformat în vreo fiinţă post-umană şi nici nu e posibil să mă transform… peste noapte. Specia nu evoluează în decursul vieţii specimenului. Aşa că mă simt singură uneori. Şi urăsc mai tare să admit că mă simt singură decât sentimentul în sine de a fi singură. Fiindcă mă simt învinsă de natura mea umană care îmi impune nevoi pe care nu mi le pot satisface singură. (Şi nu mă refer la alea strict sexuale că pentru alea există suficiente soluţii.)

Dar asta e, trebuie să admit că îmi vor rămâne mereu câţiva monştri pe care va trebui să mă ajute cineva la un moment dat să-i înving sau să-i alung sau să-i ignor. Sunt unele arătări pe care eu le văd ca dragoni ce suflă flăcări pe nas şi nu îi voi vedea drept unicorni cu bot parfumat a pajişte dacă nu e cineva care să-mi povestească despre unicornii ăştia în aşa fel încât să mă facă să cred în ei.

Între timp îmi voi visa din când în când neputinţa transpusă în războaie pe care nu pot să le port, cu victime pe care nu pot să le apăr.

De-o vreme n-am mai auzit familiaru-mi “Să dormi bine!” şi, uite că, fără el…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: