Vulpi - "Ursul păcălit de vulpe", Puck, 2013

“Mami, de ce e vulpea aşa de rea? E rea cu ursul…” “Păi e şireată, vulpea e vicleană.” Desigur, neavând copii eu însămi, nu pot să ţin predici, dar mi se pare că asemenea conversaţii nu ar trebui ratate, închizându-i gura copilului cu un răspuns clişeu ce include cele două epitete pe care oricine din România le asociază unei vulpi. Că aşa am fost toţi învăţaţi: vulpea e şireată, vulpea e vicleană. Bine, bine, dar de ce e aşa? Micuţii vroiau să ştie. Intuiau că nu există efect fără cauză, că răutatea trebuie să aibă o sursă. Poate vulpea e rea pentru că îi este foarte, foarte foame şi de aia se poartă egoist cu amicul ei din pădure, ursul, de aia ţine tot peştele (furat, de altfel) numai pentru ea. Era limpede că răutatea vulpii e o chestiune de investigat.

Tocmai de aceea Delia Gavliţchi (scenarist, regizor şi sunetist) s-a gândit că povestea are nevoie de un detectiv. Şi aşa a apărut Sir Sherlup în adaptarea poveştii lui Ion Creangă. A, nu ştiţi despre ce tot zic aici? Păi, am fost să văd duminica trecută premiera spectacolului “Ursul păcălit de vulpe” la Teatrul de Păpuşi din Cluj. Nu mai auzisem povestea de când eram copil şi o ascultam la pick-up, de pe vinil. De-atunci şi până acum s-au tot scurs vreo 20 şi ceva de ani şi uite că s-a schimbat şi povestea. S-a schimbat în bine.S-a colorat. S-a umplut de subtilităţi, dintre care unele sunt delicioase numai pentru publicul adult, căruia îi este la îndemână, de exemplu, să aprecieze că lupul pădurii a auzit de Sherlock Holmes. La teatrul de păpuşi nu sunt numai copii printre spectatori: în timpul săptămânii sunt şi învăţătoarele (învăţătorii) sau educatoarele (educatorii?… or fi şi din ăia) care însoţesc clasele de şcolari sau preşcolari, iar la final de săptămână copii sunt aduşi la teatrul de păpuşi de părinţi, bunici, mătuşi etc. Povestea adaptată de Delia îţi deschide mintea şi dacă eşti mare şi dacă eşti mic.

"Ursul păcălit de vulpe", Puck, 2013

Am aflat de o diferenţă notabilă între spectacolele din timpul săptămânii de la Puck şi cele din week-end: atunci când vin cu “doamna”, copii stau ca sfinţişorii fiindu-le teamă sau ruşine să reacţioneze de faţă cu învăţătoarea. Pe de o parte e mai bine (pentru adulţi) că e linişte şi se aud toate replicile, însă câte dintre ele au efect asupra fragedelor minţi? În week-end, când sunt cu părinţii, copii strigă să-l ajute pe urs, o ceartă pe vulpe, pun întrebări atunci când îl zăresc pe lupul detectiv. Ba chiar, un grup de 4, 5 micuţi au mers să bată cu pumnii în paravanul de pe scenă la prima reprezentaţie de duminica trecută în semn de protest faţă de răutatea vulpii. Mi-a plăcut asta! Cultura trebuie să fie vie, să stârnească reacţii, să te pună în faţa unor dileme sau a unor revelaţii. Măcar de-ar înţelege părinţii asta, căci la nivel de stat, iată că a fost numit un Gigel la cultură – un fost popă ajuns politician, care nu ştie să folosească bine limba română şi mulţumeşte pentru “numele care l-a primit de la părinţi”, nu pentru “numele pe care l-a primit de la părinţi”. E foarte, foarte important ce primeşti de la părinţi şi de la adulţii din jur, aşa că sper pentru cât mai mulţi dintre cei mici să primească libertate.

În gândirea simplistă a unora, un animal sau altul poate ajunge demonizat sau venerat – vezi vaca sfântă la indieni sau pisica neagră care le dădea de înţeles catolicilor din Inchiziţie că stăpâna felinei e o vrăjitoare. Gândiţi-vă la imaginea cu porumbelul alb care aduce simbolic pacea sau e eliberat în chip romantic la nunţi şi acum gândiţi-vă de câte ori nu aţi înjurat porumbeii care vi s-au răhăţit pe haine, păr sau pe maşină. Exact! Nu există numai calităţi sau numai defecte nici măcar la animale. Să continuăm povestea cu vulpea veşnic vicleană e nedrept. 17.093 de oameni şi-au declarat în ianuarie 2013 aprecierea faţă de o vulpe simpatică, pozată de un fotograf norocos, care a făcut-o apoi celebră pe Facebook şi-n ziare. Sigur vă veţi aminti de ea când vedeţi asta. Aşa că, zic, să nu le băgăm în cap celor (mai) mici decât noi pe care-i avem în preajmă (fie că i-am zămislit ori ba) că aia e rău şi aia e bine fără să le dăm argumente şi explicaţii. Mintea unui copil nu se formează bifând ca la un examen grilă căsuţele de răspunsuri ci completând cu răbdare şi creativitate spaţiile libere. Şi lăsându-i şi pe ei să mâzgălească printre. Cel puţin pentru copilul din mine asta îmi doresc, întotdeauna!

Programul de spectacole de la Teatrul Puck e afişat pe site-ul lor, aici.

Vorba anecdotei: dă-i cuiva peşte şi îşi va potoli foamea o dată; învaţă-l să prindă peşte şi va mânca toată viaţa! La urma urmei, Vulpea l-a făcut pe Urs pescar. E drept că şi-a pierdut coada în balta îngheţată, însă în povestea Deliei, Vulpea se căieşte şi îi dă coada ei în dar. La final, copiii sunt cei care decid dacă Ursul ar trebui să accepte noua coadă roşcovană şi stufoasă sau să o ierte pur şi simplu pe amica lui. Iar copii aleg iertarea.

"Ursul păcălit de vulpe", Puck, 2013

Raluca Bugnar – jurnalist, editor site de cinema şi mamă de peste 9 ani pentru 4 ţestoase🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: