Posts tagged ‘concert’

Nimic dubios despre Dubioza Kolektiv

(Raluca:) Aceasta nu e povestea despre cum l-am întâlnit pe cel mai inteligent om din viața mea, dar voi începe cu ea. Joi seară (ok, ok, noaptea) așteptam să facă sound-check-ul înzăpeziții de la Dubioza Kolektiv, care au venit să cânte la Cluj după un concert la București. Înaintea lor au cântat clujenii de la Rehab Nation, o trupă de patru băieți și-o fată, care cântă o muzică la intersecția dintre multe genuri: ska, punk, gipsy, raggae, folk, funk. Mie nu-mi place punk-ul decât la limita suportabilității, dar Rehab Nation îl combină fain cu restul și mi-a plăcut tare atitudinea degajată, jucăușă și dinamică a fetei de la voce – Hannah Horvath, c-așa zice MySpace-ul lor că o cheamă.

Până așteptam să se instaleze pe scenă cei șapte bosniaci de la Dubioza Kolektiv povesteam cu Tana depre diverse lucruri de maximă importanță (pe care le las la dispoziția imaginației fiecăruia), când ni s-a insinuat între berile ciocnite o a treia bere. De sticlă era atașat un tip slab, brunețel, cu un hanorac în dungi portocalii și gri, care hanorac vroia să-i declare fățiș statutul de om vesel și exuberant. Mi-am dat seama că-mi contabiliza expresiile faciale când am pufnit în râs și mi-a dat un vital “like”, aprobând energic zâmbetul meu și dojenindu-mă că nu mă hlizesc în permanență. Nu-mi place asta, nici să stau cu un zâmbet ilescian lăbărțat mereu pe față, nici să mi se spună ce să fac și cum să fiu, nici măcar dacă e vorba să zâmbesc. Omule dragă, dacă vrei să mă vezi pe mine, fata, zâmbind, fă ceva care să mă facă să zâmbesc, dar nu-mi cere zâmbete că nu suntem pe troleu și tu nu ai cartonaș din ăla cu “Sunt surdo-mut. Dă-mi. Isus. Dumnezeu.”

După încă niște ciocniri de beri și alte gesturi care (more…)

Advertisements

Partizan, concertul perfect

“Noi probleme n-avem… pentru că suntem tineri! Să cântăm” – Partizan

(Raluca:) Tinerețea e invidiată și criticată. Trezește neîncredere și nostalgie celor care au pierdut-o. Numai că nu-i obligatoriu s-o pierzi și s-o vezi cum trece pe lângă tine. Viață fără de moarte nu există (încă), dar tinerețe fără bătrânețe se poate. Nu din aia cu creme anti-rid și alte șmecherii ori cu vândut de suflet a la Dorian Grey. (Apropo, this pretty boy face 40 de ani peste câteva zile.)

Tinerețea e o opțiune. Una pe care mulți o dezactivează ori conștient ori fiindcă uită de ea atunci când încep să se ia prea tare în serios, când nu își mai pun întrebări, când nu mai încearcă ceva nou, ceva cu adevărat nou. Și fac asta din teama de eșec sau din comoditatea de a folosi lucruri și metode știute, care merg. Și pentru că nu e deloc simplu să fii și să rămâi adolescent.

Adolescenții se pomenesc brusc cu lumea la picioare. “Ce vrei să te faci când crești mare?” Iar răspunsul poate lua forme atât de diferite, încât e un aproape perfect “orice”, un orice care tinde, cu mult avânt, spre “tot”.  Potențial maxim. Entuziasm și neastâmpăr. Zumzet în tâmple de la atâtea idei și planuri, răscolire în stomac de la teamă și așteptare, palme transpirate de emoție. Ca atunci când urmează să pleci într-o excursie într-un loc pe care nu l-ai mai văzut. (more…)

Tag Cloud