Posts tagged ‘conventii sociale’

SNAP out of the americăn drim

liberty freedomE aşa bine în America încât poţi avea 3 case, 2 joburi şi un yacht. Aşa am auzit că are o cunoştinţă. Doar că yachtul e pentru a ajunge la serviciu, joburile sunt pentru a păstra casele la care trebuie plătite rate, iar casele sunt trei fiindcă a venit criza, locul de muncă s-a mutat în alt oraş şi apoi în altul, iar casele nu au putut face drumul acesta aşa că au rămas, una câte una, în urmă. Sunt cam singure, fiindcă nimeni nu le mai vrea pe criză şi aşteaptă să le fie plătite ratele lunare. E aşa de bine în America!

Dar să nu fim invidioşi: e cam la fel – din ce în ce mai la fel – de bine şi la noi. Pentru a trăi „visul american” nu mai avem nevoie de vize, ba chiar nici de ochi închişi. Chiar dimpotrivă. „Visul american” se poate trăi intens şi în doză forte cu ochii larg deschişi şi îndreptaţi spre Diana Buluga şi Mihail Onaca, doi actori care fac cât o scenă plină de personaje.  Printre personajele în care ei se preschimbă sunt toate tipologiile umane şi toate felurile de a te căţăra spre împlinirea visului…american. Ăla cu succesul şi fericirea maxime. (more…)

Advertisements

Ursul păcălit de vulpe, o poveste care nu mai stă în coadă de peşte

Vulpi - "Ursul păcălit de vulpe", Puck, 2013

“Mami, de ce e vulpea aşa de rea? E rea cu ursul…” “Păi e şireată, vulpea e vicleană.” Desigur, neavând copii eu însămi, nu pot să ţin predici, dar mi se pare că asemenea conversaţii nu ar trebui ratate, închizându-i gura copilului cu un răspuns clişeu ce include cele două epitete pe care oricine din România le asociază unei vulpi. Că aşa am fost toţi învăţaţi: vulpea e şireată, vulpea e vicleană. Bine, bine, dar de ce e aşa? Micuţii vroiau să ştie. Intuiau că nu există efect fără cauză, că răutatea trebuie să aibă o sursă. Poate vulpea e rea pentru că îi este foarte, foarte foame şi de aia se poartă egoist cu amicul ei din pădure, ursul, de aia ţine tot peştele (furat, de altfel) numai pentru ea. Era limpede că răutatea vulpii e o chestiune de investigat.

Tocmai de aceea Delia Gavliţchi (scenarist, regizor şi sunetist) s-a gândit că povestea are nevoie de un detectiv. Şi aşa a apărut Sir Sherlup în adaptarea poveştii lui Ion Creangă. A, nu ştiţi despre ce tot zic aici? Păi, am fost să văd duminica trecută premiera spectacolului “Ursul păcălit de vulpe” la Teatrul de Păpuşi din Cluj. Nu mai auzisem povestea de când eram copil şi o ascultam la pick-up, de pe vinil. De-atunci şi până acum s-au tot scurs vreo 20 şi ceva de ani şi uite că s-a schimbat şi povestea. S-a schimbat în bine. (more…)

Cum e o țestoasă fără carapace?

Tetoasa si dilema

(Raluca: ) Stau încălțată în pat cu sandalele noi. Au un toc imens. Cât un penis obișnuit. Da, simțeam nevoia să spun asta, fiindcă mi se pare amuzantă faza de când am văzut pe Cracked.com niște sandale cu tocuri în formă de penis. Cineva a simțit că această legătură trebuie să fie evidențiată. Întotdeauna am vorbit cu multe remarci sexuale și de multe ori mă simțeam un soi de Samantha (”Sex ant the city” girl) a grupurilor. Spre exemplu în week-end am dat o ”gherlă”, când am ieșit la bere cu trei prieteni – căci am reînceput să socializez cu prieteni cu care nu m-am văzut de mult, devreme ce aceia cu care mă vedeam des au trecut prin schimbări de statut relațional, ritm de somn sau de țară. Vorbeam despre seriale și cineva a spus că sunt prea puține filme cu dragoni, enumerând doar două cât de cât reușite – pe care eu nu le-am văzut. Dar am văzut animația ”How To Train Your Dragon” și mi-am amintit că, pe un site, cineva a scris că ăsta sună a titlu de film porno, nu de film pentru copii. Le-am zis și prietenior mei și mi-au spus că le-am mai luat puțin din inocență. Hahaha. Vorbesc cu destule remarci sexuale fiindcă sunt amuzante și nu mi se pare corect să mă prefac că aș gândi cu mult diferit decât un bărbat, doar pentru a-mi păstra un statut idilic de donșoară rafinată.

Cred că e foarte frumos să fii femeie și e și mai frumos să fii una cât mai liberă. Nu libertină. Dar (more…)

Independenţa se frământă acasă şi se celebrează în oraş

(Raluca:) Ce faci când nu mai ai bani nici de pită? Faci pită, asta faci! E foarte important să ne aducem aminte că banii sunt numai un mijloc de a ajunge la lucruri, sunt niște intermediari, iar noi avem și calea directă de a ajunge la acele lucruri. Vrei pâine și nu poți să cumperi o pâine, atunci iei niște făină, niște apă caldă, niște sare și niște bicarbonat ori praf de copt ori drojdie (ce-o fi) și îți faci pâine! Eu am pus și semințe de floarea soarelui, mac, rozmarin și oregano, dar numai pentru că, locuind singură, nu trebuie să țin cont de gusturile nimănui. Ăsta e unul dintre (puținele?!) avantaje ale statului singură. Am citit mai multe povești ale oamenilor care, în lumea noastră de acum și din voință proprie, nu obligați de împrejurări, au decis să trăiască fără bani. O poveste esta asta, alta asta, mai e una aici, iar cu tipa din cea de-a treia poveste este şi film.

E  foarte greu să ne dăm seama de calea directă spre lucruri, cea fără bani, căci de amintit nu prea ne putem aminti devreme ce noi, cei din generațiile contemporane și din zona asta de lume, nu am prea trăit fără bani, ca să avem cum să înțelegem că se poate fără ei. Mi-aduc aminte că (more…)

Sinceritatea ca sport extrem

(Raluca:) Undeva, în spațiul vast și plin dintre “tăcerea e ca mierea” și “spune adevărul, tot adevărul și numai adevărul”, ne trăim viețile. Amândouă  sunt reguli, una nescrisă și a doua legiferată, aplicabile atât în viața particulară, cât și în cea publică. Mi se pare că mai au ceva în comun cele două: se aplică mai degrabă atunci când ai făcut ceva rău, dubios sau cel puțin complicat de explicat și de înțeles. Tăcerea nu e ca mierea, avem o recentă Primăvară Arabă, pornită din lucruri apăsătoare mărturisite în spațiul public, virtual, pe Twitter și Facebook, care ne demonstrează că trebuie să ne amintim mereu să avem o voce, chiar un urlet, să ne spunem părerile, să nu ne lăsăm conduși de teroare și nefericire.

Nici tot adevărul nu poate fi vreodată spus. Adevărul acela nu există. E mereu filtrat prin memoria cuiva, adică distorsionat, plămădit în ceva mai mult sau mai puțin idilic sau mai sumbru decât realitatea. Adevărul acela nu există pentru că e transformat în cuvinte, iar cuvintele sunt imperfecte, au mai multe sensuri și, puse împreună, transmit diverse conotații, deci poleiesc adevărul cu un nou strat de interpretare. Practic, sistemul juridic bazat pe “spune adevărul, tot adevărul și numai adevărul” e unul naiv, doar că, dacă justiția ar pretinde mai puțin, ar primi și mai puțin decât “adevărurile” filtrate, diluate,  înjumătățite sau exagerate pe care le primește.

În relațiile noastre inter-personale e subînțeles și că spunem adevărul și că ținem lucruri numai pentru noi.  Să presupui numai prima variantă întotdeauna înseamnă naivitate, care poate avea consecințe chiar tragice, de la pierderea casei  la ajungerea în rețele de prostituție. Să o presupui mereu pe a doua e paranoia. Zice și Dr. House că „everybody lies”, dar nu “everybody lies all the time”! (more…)

Cum am ajuns să avem coșmarul cel mai mare al unui medic ginecolog

(Raluca:) Ce înseamnă să fii om? Înseamnă să greșești sau înseamnă să simți compasiune și să vrei să ajuți? Pentru cine e cu musca pe căciulă, greșeala e umană, e ceva natural, inevitabil. Pentru cine trebuie să repare greșelile altora, compasiunea și iuțeala săritului în ajutor sunt atributele care-l fac om. Și rolurile se tot schimbă între noi. În sfera privată suntem oameni, greșim. Greșim, greșim, greșim. În sfera profesională, suntem oameni – construim, reparăm, construim, reparăm și de dorit ar fi să avem rapiditate și eficiență de roboți. Erorile umane sunt iertate de societate în afara orelor de program, iar în timpul serviciului greșelile devin surse nesecate de bârfă, nervi, dispreț, blamare, ură.

Cred că nimeni dintr-un oraș mare nu a scăpat fără a avea experiența văratecă a mirosului de transpirație din mijloacele de transport în comun. Acum imaginați-vă o zi petrecută în acel miros și imaginați-vă ce performanță ați putea avea.

“De ce vor să afle dacă avem sau nu baie în casă? Unde merg la budă și cum mă spăl e o chestiune intimă, cum să-i spun recenzorului?”, au trăncănit voci la recensământul recent. Întrebarea asta era esențială pentru a afla unde e nevoie de canalizări în așa fel încât apa să intre în casele oamenilor, să se poată spăla. Cine și cum se spală nu e deloc o chestiune intimă (more…)

Dansez pentru tine. Poate mâine un pic mai bine.

(Tana:) Acum mult prea puțin timp, i-am spus pentru prima dată unui om că îmi place. Voiam să-i zic că-mi place pentru că e expresiv și expansiv, că pare interesat de viață și înțelesuri. „Pare” e un cuvânt important, dar ăsta-i adevărul, cu toții părem înainte să fim pentru alți oameni. Ideea e că îmi doream să îl cunosc mai bine. Cum e povestea aia cu socoteala-n târg, eu, cu o ușoară alterare chimică a substanței cenușii, pe motiv de party și concert etc, am reușit să-i zic: „mambo-jambo-crazy-talk-not-understood…I like you”. No, iștenem, fu greu. Fu greu atunci, că am fost respinsă cu un „I like you, too”, fu greu după vreo 5 minute *palm face*, fu greu a doua zi, când m-am tezit oribil, cu-un gust oribil și-un sentiment aritmic. Și oribil.

Adevărul e că sunt puțini oameni care mă atrag, din nu știu ce motiv. Nu-mi plac feții-frumoși, dar am o treabă cu structuri scheletice. Nu mă văd împărțind beri și pături cu cineva care nu are o pasiune pentru Britannica. Fie, Wiki, că-i mai facil și nu adună praf. Nu-s eu cine știe ce enciclopedie, dar îmi place să am în jur oameni cu care pot să umplu măcar literele ”A” și ”B”. Sunt unii oameni pe care îi observ și îmi par că intră în grafic. Atunci mă entuziasmez, ca un copil ce vrea vată pe băț în parc. Dar nu tot ceea ce pare, automat și este. Poate ascultă doar muzică din anii ’70, e degradant de obsedat de lucruri biodegradabile, se minte compulsiv și părerea mamei e singura care contează. N-am cum să știu, dacă nu ajung să îl cunosc, pe bune. Asta e partea defectă la mine, mi-e greu să intru în vorbă, cu precădere în baruri. Cred sincer că-i o artă, la fel ca (more…)

Tag Cloud