Posts tagged ‘cosmar’

Un război pierdut. Deocamdată

(Raluca: ) M-am apropiat de ea căci mi se părea cunoscută de undeva, cu ochii ei mari, căprui, fixaţi pe mine. Şi cu cât înaintam, îmi dădeam seama că pământul e îmbibat de apă şi devenise mlăştinos. Şi apoi, peste femeia care mă privea, cu ochii ei atât de vii şi de larg deschişi, au început să fie trântite corpuri goale, măcelărite. Nu toate erau cadavre. Încă. Din unele mai curgea sânge. Sau intestine. Am tresărit dându-mi seama că femeia de sub corpurile zvârlite e cea mai vie dintre ele. Asta era mult mai greu de suportat decât moartea în sine. Durata morţii. Mi s-a părut că femeia ţipă, ca pentru a-mi semnala unde e pe sub grămada aceea, dar poate eram eu cea care ţipa. Cum de paşii mă duseseră atât de aiurea şi cum am ajuns în plin război? Cei care zvârliseră corpurile dezbrăcate şi măcelărite erau aproape, îi puteam simţi în dreapta mea cum se vânzoleau de colo-colo şi lăsau o mulţime de urme în pământul moale cu bocancii lor militari. Am început să fug cât mai puţin zgomotos. Deja ştiam că sunt singură: cei care m-ar fi putut ajuta erau mai slabi decât mine şi tocmai le văzusem corpurile în postura de victime. Iar cei care erau mai puternici nu erau de încredere, m-ar fi putut mutila şi ciopârţi fără să mă întrebe cine sunt, de unde vin şi ce caut acolo. Şi apoi, mi s-a agăţat de picioare un băieţel. Era murdar, părea asiatic şi avea un corp deşirat, prea greu pentru mine. Dar nu aveam cum să-l mai pun jos – şi din cauza vinovăţiei că l-aş lăsa să moară şi pentru că se ţinea de gâtul meu cu toată forţa. Nu puteam comunica în niciun fel cu el. Era la vârsta la care abia îşi ştia ceva din limba maternă, iar eu habar nu aveam care ar putea să fie aceea. Şi de-acolo încolo lucrurile s-au tot complicat şi au avut tot mai puţin sens. Puteam să pipăi, să miros, să gust şi mai ales să văd. Cu copilul ăla prins de mine, am stat minute în şir să observ cum se leagănă în aer corpul foarte zvelt al unei femei cu piele neagră, perfect întinsă şi sănătoasă, care atârna de un copac, deasupra unui râu. Capul femeii era în apă, un picior îi era prins cu o funie de o creangă a copacului, iar celălalt picior se învârtea cumva ca o panglică pe lângă piciorul legat. În apă eram eu şi iubitul femeii, care venise disperat, dar totuşi calm, să o dea jos de acolo. Femeia era goală şi i se scoseseră organele genitale şi o parte din organele interne. Desigur că era moartă, în caz că ai ajuns până aici şi mai sperai. 

Toate astea sunt o parte din ceea ce am visat azi-noapte. M-am trezit singură în (more…)

Advertisements

Până la urmă, racul merge înainte sau înapoi?

Milla Jovovich si zombalaii din ”Resident Evil”

(Raluca: ) ”Vorbești de parcă te-ai fi trimis pe tine la colț”, mi-a spus. Acum vreo lună (sau două?!) m-am întâlnit la cafea cu Anda, o prietenă pe care n-o mai văzusem de doi ani (mda, amândouă la Cluj). Chiar așa, ar trebui să o sun să văd ce mai face, acum că am iar bani de ieșit  în oraș. Cum nu ne mai văzuserăm de mult, ne-am făcut o dare de seamă… în română nu sună bine asta – un update. Când fac asta îmi amintesc câte am greșit și câte am corectat și de fiecare dată mă străduiesc să văd lucrurile bune în culori mai puternice, în forme mai bine conturate. Dar chiar și așa, răutățile pipernicite și decolorate tot mă dor, iar asta fiindcă nu m-am iertat încă de tot.

Am început să am mai multe gânduri bune când n-am mai suportat durerile de cap de la cele rele. Tana spune că e mai ușor să lupți cu demonii dacă sunt mai mulți fiindcă mai învingi din ei și simți că mai și câștigi, că rezolvi câte ceva. Dacă e doar unul, ajunge să te obsedeze, pare mult mai mare și mai tare și teama e mai puternică dacă are o singură sursă. Paradoxal, dacă sunt mulți demoni care sar pe tine, ești una bucată Milla Jovovich în ”Resident Evil” sau, după caz una bucată pui de Chuck Norris. Un soi de ”unde-s mulți, puterea crește” with a twist. Așadar, pot să mă consider norocoasă: am avut și am mulți demoni cu care să mă lupt. (more…)

Cum am ajuns să avem coșmarul cel mai mare al unui medic ginecolog

(Raluca:) Ce înseamnă să fii om? Înseamnă să greșești sau înseamnă să simți compasiune și să vrei să ajuți? Pentru cine e cu musca pe căciulă, greșeala e umană, e ceva natural, inevitabil. Pentru cine trebuie să repare greșelile altora, compasiunea și iuțeala săritului în ajutor sunt atributele care-l fac om. Și rolurile se tot schimbă între noi. În sfera privată suntem oameni, greșim. Greșim, greșim, greșim. În sfera profesională, suntem oameni – construim, reparăm, construim, reparăm și de dorit ar fi să avem rapiditate și eficiență de roboți. Erorile umane sunt iertate de societate în afara orelor de program, iar în timpul serviciului greșelile devin surse nesecate de bârfă, nervi, dispreț, blamare, ură.

Cred că nimeni dintr-un oraș mare nu a scăpat fără a avea experiența văratecă a mirosului de transpirație din mijloacele de transport în comun. Acum imaginați-vă o zi petrecută în acel miros și imaginați-vă ce performanță ați putea avea.

“De ce vor să afle dacă avem sau nu baie în casă? Unde merg la budă și cum mă spăl e o chestiune intimă, cum să-i spun recenzorului?”, au trăncănit voci la recensământul recent. Întrebarea asta era esențială pentru a afla unde e nevoie de canalizări în așa fel încât apa să intre în casele oamenilor, să se poată spăla. Cine și cum se spală nu e deloc o chestiune intimă (more…)

Tag Cloud