Posts tagged ‘dans’

Sfera muzicii

(Raluca:) De-un Crăciun am fost și eu trecută pe lista copiilor de angajat și am primit de la sindicatul minei plasă cu cadouri. Portocale, ciocolată și un walk-man portocaliu cu căști gri. Dar pentru că eram la sat nu aveam de unde să cumpăr casete așa că am scotocit prin ce era dosit acasă într-o pungă prăfuită și am scos tot felul de muzici vechi și de duzină. Am ascultat destul de mult Corina Chiriac și, când s-a apropiat serbarea școlară și trebuia să aleg ceva de cântat, am spus că vreau “Strada Speranței”.

.

„Vine sau nu vine, dați-mi un răspuns

Nu cred chiar de mine să se fi ascuns.

Unde umblă? Unde este?

De mi-ar da măcar o veste

Să știu că există și mi-ar fi de ajuns.

Să-i amintiți, vă rog frumos adresa mea

Când vă-ntâlniți cu fericirea

Casa cu flori, strada Speranței, la parter

O mai aștept și mai sper ..”

Am cântat îmbrăcată în hainele de cor: fustă neagră, cămașă albă cu volane și guleraș. O ținută cât se poate de nefericită. Cântatul meu a fost un dezastru! Am reușit să îmi reprim din memorie felul în care mi-a sunat vocea la microfon, în Căminul Cultural, însă, cu toate că mă străduiam să mă uit numai la munții pictați pe peretele din spate, mi-aduc aminte privirile miloase și vag îngrozite ale celor din sală. Eh, nu contează, eu îmi căutam fericirea și (more…)

Advertisements

Dansez pentru tine. Poate mâine un pic mai bine.

(Tana:) Acum mult prea puțin timp, i-am spus pentru prima dată unui om că îmi place. Voiam să-i zic că-mi place pentru că e expresiv și expansiv, că pare interesat de viață și înțelesuri. „Pare” e un cuvânt important, dar ăsta-i adevărul, cu toții părem înainte să fim pentru alți oameni. Ideea e că îmi doream să îl cunosc mai bine. Cum e povestea aia cu socoteala-n târg, eu, cu o ușoară alterare chimică a substanței cenușii, pe motiv de party și concert etc, am reușit să-i zic: „mambo-jambo-crazy-talk-not-understood…I like you”. No, iștenem, fu greu. Fu greu atunci, că am fost respinsă cu un „I like you, too”, fu greu după vreo 5 minute *palm face*, fu greu a doua zi, când m-am tezit oribil, cu-un gust oribil și-un sentiment aritmic. Și oribil.

Adevărul e că sunt puțini oameni care mă atrag, din nu știu ce motiv. Nu-mi plac feții-frumoși, dar am o treabă cu structuri scheletice. Nu mă văd împărțind beri și pături cu cineva care nu are o pasiune pentru Britannica. Fie, Wiki, că-i mai facil și nu adună praf. Nu-s eu cine știe ce enciclopedie, dar îmi place să am în jur oameni cu care pot să umplu măcar literele ”A” și ”B”. Sunt unii oameni pe care îi observ și îmi par că intră în grafic. Atunci mă entuziasmez, ca un copil ce vrea vată pe băț în parc. Dar nu tot ceea ce pare, automat și este. Poate ascultă doar muzică din anii ’70, e degradant de obsedat de lucruri biodegradabile, se minte compulsiv și părerea mamei e singura care contează. N-am cum să știu, dacă nu ajung să îl cunosc, pe bune. Asta e partea defectă la mine, mi-e greu să intru în vorbă, cu precădere în baruri. Cred sincer că-i o artă, la fel ca (more…)

Tag Cloud