Posts tagged ‘Diana Buluga’

Spectatorul condamnat la cultURĂ

"Spectatorul condamnat la moarte"

Foto: Nicu Cherciu (poză furată cu nonşalanţă căci puţin îmi aparţine, dat fiind că spectatorul cu bluză maro şi blugi de pe băncuţă sunt eu 😛 )

Cine ne-a condamnat pe noi? Dacă n-am primit nicio sentinţă în vreo sală de tribunal, de ce totuşi executăm cuminiţi o condamnare de câte ori stăm pasivi şi aşteptăm să se facă totul mai bine? Ce ne face să credem că suntem spectatori şi nu actori în propriile noastre vieţi?

Spectatorul condamnat la moarte este pasiv. Dar „Spectatorul condamnat la moarte” este provocator. Textul lui Matei Vişniec a fost montat la Cluj de regizorul Răzvan Mureşan şi jucat în fosta cafenea de lângă Agenţia Teatrală – Studio “Art Club”. Se joacă azi, 26 martie, de la ora 19:00 şi se mai joacă şi miercuri, 2 aprilie 2014, ora 19:00.

Căutând pe net alte variante ale spectacolului, am ajuns la nişte variante ale sale “dă prin Bucureşti”, care m-au făcut să mă simt tare ferecită şi mândră că mi-s la Cluj, no.

Vişniec a vorbit în numeroase ţări, fiind invitat s-o facă, despre tema rezistenței culturale și a literaturii ca spațiu de libertate.  Dacă vă apropiaţi de textele lui Vişniec, fie citind, fie văzându-le interpretate la teatru, veţi afla noi metode de rezistenţă, iar pentru cine a ieşit pe străzi la vreun #uniţisalvăm, “Spectatorul condamnat la moarte” vine e ca o palmă prietenoasă bătută pe spate.

(more…)

Advertisements

SNAP out of the americăn drim

liberty freedomE aşa bine în America încât poţi avea 3 case, 2 joburi şi un yacht. Aşa am auzit că are o cunoştinţă. Doar că yachtul e pentru a ajunge la serviciu, joburile sunt pentru a păstra casele la care trebuie plătite rate, iar casele sunt trei fiindcă a venit criza, locul de muncă s-a mutat în alt oraş şi apoi în altul, iar casele nu au putut face drumul acesta aşa că au rămas, una câte una, în urmă. Sunt cam singure, fiindcă nimeni nu le mai vrea pe criză şi aşteaptă să le fie plătite ratele lunare. E aşa de bine în America!

Dar să nu fim invidioşi: e cam la fel – din ce în ce mai la fel – de bine şi la noi. Pentru a trăi „visul american” nu mai avem nevoie de vize, ba chiar nici de ochi închişi. Chiar dimpotrivă. „Visul american” se poate trăi intens şi în doză forte cu ochii larg deschişi şi îndreptaţi spre Diana Buluga şi Mihail Onaca, doi actori care fac cât o scenă plină de personaje.  Printre personajele în care ei se preschimbă sunt toate tipologiile umane şi toate felurile de a te căţăra spre împlinirea visului…american. Ăla cu succesul şi fericirea maxime. (more…)

Libertatea şi responsabilitatea, nişte chestiuni excentrice

"Ex/Centric"(Raluca: ) De unele nevoi nici nu ne dăm seama că le avem şi zac nesatisfăcute de mult timp. Dacă atunci când apare reclama la vreun detergent „Nou”, lumea se îmbulzeşte să-l ia de pe raft, nu la fel e şi cu produsele culturale, care trebuie să fie „confirmate”, „afirmate” şi „premiate” pentru a spera să atragă atenţia.  Într-o ţară în care nomenclatorul (lista cu meseriile care există) nu s-a grăbit să introducă ocupaţia de designer de pagini web, cu toate că era de mult timp una dintre cele mai cerute, în schimb a păstrat ocupaţii anacronice precum aceea de plăpumar, nu-i de mirare că ne scapă multe din vedere. Cultura, cu statutul ei de Cenuşăreasă,  trebuie să facă şi să creadă în minuni pentru a ajunge la bal. Iar acolo, ţinuta ei, adaptată modelor şi timpului, e adesea considerată excentrică, fiindcă, nu-i aşa, mulţi se aşteaptă să vadă numai rochii negre de seară la bal, căci eleganţa e numai una şi bună. Dacă toate rochiile de la petrecere sunt negre poţi confunda evenimentul cu un parastas. Să nu ieşi din normă, să nu ai şi excentricităţi e de-a dreptul morbid. Încă nu suntem în momentul în care să pot spera a vedea vreun performance atât de îndrăzneţ ca alea făcute încă din anii ‘70 de Marina Abramovic (bunica performance art-ului despre care am scris pe larg aici – Marina Abramovic şi veşnica întrebare “E asta artă?”) şi alţii ca ea. Da, 40 şi ceva de ani mai târziu noi încă nu suntem destul de destupaţi la minte ca să facem faţă la performance art. Însă e cazul să ne îndreptăm atenţia spre ceva „nou”, spre propunerile făcute de teatrul independent şi spre spectacolele „excentrice”. Fiindcă avem nevoie de ele, chiar dacă nu ne dăm seama.

„EX/CENTRIC” e un exerciţiu dramatic colectiv conceput de Ionuţ Caras, realizat sub cupola Teatrului Naţional Cluj şi care se întâmplă în Studioul Euphorion. (more…)

Spectacolul care s-a născut și din Hoarding Spheres

(Raluca: ) Într-o zi, nu chiar de mult, Tana mi-a spus că ne vom întâlni cu Buluga și cu Lupan – două prietene actrițe, care vor să ne înregistreze vorbind despre blog, despre acest blog. Despre de ce blog, cum blog, blog-blog. Altceva nu am știut despre ce urma să facem, dar ne-am întâlnit cu ele și cu Alexandra și am vorbit, aparent despre blog, dar cum noi pe blog scriem despre tot felul de lucruri, am vorbit deci despre acestea. Despre natură umană. Despre optimism. Despre motivare. Despre independență. Despre iluzii. Despre speranță. Ele ne-au înregistrat cu un aparat imens, ce arăta ca un reportofon al unui uriaș. Era intimidant. Ne-au pus multe întrebări, și-au luat notițe tot timpul, Lupan ne studia toate gesturile, iar la final am aflat că o făcea deliberat, pentru a le învăța și a le folosi în spectacol.

În spectacolul THIS IS MY BODY. COME INTO MY MIND.

Un spectacol despre gramatica trupului şi a minţii, culoarea feminităţii, confuzia senzualităţii, ritmul nebuniei.

 Walk. Run. Stop. Tic-Tac, it’s time to dance!

Regia: Alexandra Felseghi

Cu: Raluca Lupan, Diana Buluga

Coordonator mişcare: Melinda Jakab

Video: Setsuna, cristian pascariu

Costume: M17, Istvan Cîmpan

E un spectacol de teatru-dans care va avea premiera duminică, 13 mai la ora 19:00 la Fabrica de Pensule, Sala Studio (Cluj). V-am povestit chiar de la început că îmi/ne place teatrul-dans așa că suntem onorate, emoționate și mândre să știm că ne vom regăsi un pic într-un astfel de spectacol. (more…)

Cine n-a promovat încă la Zmeologie, să vină la examen!

Zmeiada in turneu

( Raluca: ) Zmeioacele vă invită cu mare drag în lumea lor, nu pentru a vă devora, ci pentru a vă desfăta, în 28 martie, de la ora 20:00 la 21:00 în L’Atelier Cafe, cu intrare liberă (atelierul e la Cluj). Spectacolul, ”Zmeiada spațială” e minunat, HS-duo îl va vedea a treia oară, cu mult entuziasm, căci așa merită. Zmeiada a fost ”creată pe orbita Clujului” în regia lui Cristian Pascariu, dar spectacolul a călătorit deja prin țară  (foto din turneu 🙂 ) și se pregătește și de alte drumuri așa că dacă auziți că vă iese în cale, întâmpinați-o. Reiau ce am scris pe alt blog despre Zmeiadă în septembrie, după primul impact cu lumea aceasta inspirată din cartea lui Mircea Cărtărescu.

Pe “vremuri”, sâmbătă seara aveam o porţie de încântare de o oră, de la 7 la 8, când era Teleeneciclopedia. Îmi plăceau mai ales episoadele cu animale şi plante şi, de obicei, aţipeam la istorie. Dar numai pentru că îmi plăceau foarte mult vocile celebre, iar când nu erau întrerupte de răgete de zmei….ăăă, de lei, mă cufundam de dragul lor într-o toropeală fericită. Aseară, deşi era miercuri şi nu sâmbătă, am văzut un episod nou-nouţ din Teleenciclopedia. Unul pe viu! Şi unul la care nu am aţipit la partea de istorie.

Oricum, episodul nu era cu lei că era cu zmei. Aşa-mi trebuie dacă nu am citit Enciclopedia Zmeilor în care Mircea Cărtărescu a explorat ca unul angajat la National Geographic şi a studiat toate subspeciile de zmei – nu ştiam mare lucru despre zmei. Doar că le plăceau ca bling-blinguri buzduganele şi sportul lor preferat era să fure prinţese, iar Muma Zmeilor putea fi încetinită aruncându-i-se în faţă piepteni ori oglinzi care se prefăceau în păduri dese ori în lacuri adânci.

Dar câte am mai aflat! Diana Buluga, Raluca Lupan, Ingrid Robu, trei fete cucuiete care au absolvit teatrul la Cluj, au fost timp de o oră vocile epidosului special din Telenciclopedia, (more…)

Tag Cloud