Posts tagged ‘educatie’

Ursul păcălit de vulpe, o poveste care nu mai stă în coadă de peşte

Vulpi - "Ursul păcălit de vulpe", Puck, 2013

“Mami, de ce e vulpea aşa de rea? E rea cu ursul…” “Păi e şireată, vulpea e vicleană.” Desigur, neavând copii eu însămi, nu pot să ţin predici, dar mi se pare că asemenea conversaţii nu ar trebui ratate, închizându-i gura copilului cu un răspuns clişeu ce include cele două epitete pe care oricine din România le asociază unei vulpi. Că aşa am fost toţi învăţaţi: vulpea e şireată, vulpea e vicleană. Bine, bine, dar de ce e aşa? Micuţii vroiau să ştie. Intuiau că nu există efect fără cauză, că răutatea trebuie să aibă o sursă. Poate vulpea e rea pentru că îi este foarte, foarte foame şi de aia se poartă egoist cu amicul ei din pădure, ursul, de aia ţine tot peştele (furat, de altfel) numai pentru ea. Era limpede că răutatea vulpii e o chestiune de investigat.

Tocmai de aceea Delia Gavliţchi (scenarist, regizor şi sunetist) s-a gândit că povestea are nevoie de un detectiv. Şi aşa a apărut Sir Sherlup în adaptarea poveştii lui Ion Creangă. A, nu ştiţi despre ce tot zic aici? Păi, am fost să văd duminica trecută premiera spectacolului “Ursul păcălit de vulpe” la Teatrul de Păpuşi din Cluj. Nu mai auzisem povestea de când eram copil şi o ascultam la pick-up, de pe vinil. De-atunci şi până acum s-au tot scurs vreo 20 şi ceva de ani şi uite că s-a schimbat şi povestea. S-a schimbat în bine. (more…)

Advertisements

Te-a frustrat facultatea? Ştiu ceva ce trebuie să vezi

Oleanna(Raluca: ) “Dacă eşuez tot timpul ar trebui să cred despre mine că sunt un ratat. Dacă nu vreau să mă consider un ratat poate ar trebui să reuşesc din când în când.” – îi explică studentei pe care o pică profesorul cel tânăr, care-şi aşteaptă anunţul de titularizare pe post. El e atât de sigur că îşi merită postul încât şi-a dat deja banii pentru avansul la o casă nouă. Şi studenta e sigură că trebuie să treacă: “Fac tot ce mi se spune. V-am cumpărat cartea, am citit-o!“. Se gândeşte la câţi bani au dat ai ei pentru facultate şi câte sacrificii a făcut pentru dreptul ei la o educaţie superioară. “Educaţia superioară e ceva altceva decât ceva folositor; a devenit un ritual“, încearcă să-i explice profesorul cel tânăr pentru că “îmi eşti simpatică”, zice el.

“Bogaţii copulează mai rar decât săracii, dar când o fac dau jos mai multe haine. Nu înseamnă nimic, e o chestie pe care mi-a zis-o un coleg de şcoală şi mi-a rămas în cap. La fel ca prejudeacta cu învăţământul superior, confundăm folosul educaţiei superioare cu dreptul nostru la ea“, continuă proful cu explicaţiile lui. (more…)

Fetele şi fetiţele mele

Raluca de 15 ani are unghiile albastre. Raluca de 28 de ani le are mov.

Raluca de 15 ani are unghiile albastre. Raluca de 28 de ani le are mov.

(Raluca: ) „Şi ce-ai vorbi cu tine la 15 ani? Crezi că ea ar fi mulţumită de tine s-au te-ar certa?”, m-a întrebat Mihai (unul dintre cei cam mulţi Mihai pe care îi ştiu – rezultă confuzii). E genul de întrebare care are rubrica ei în emsiunea The Conversation (despre care am scris mai multe aici) aşa că mă mai gândisem la ea. Raluca de la 15 ani ar spune „Bravo!” şi ar fi mai fericită pentru mine decât sunt eu câteodată fiindcă pentru ea, ceea ce pentru mine a devenit obişnuinţă, ar fi nou şi extraordinar. Am citit câte ceva din jurnalul în care scriam în 1999 aşa că ştiu sigur cum era Raluca de 15 ani. Să spunem doar că îi plăceau foarte mult oamenii şi că îşi dorea să o placă şi alţii pe ea, să o înţeleagă, să aibă cu cine să relaţioneze la nivelul ăla uman, aproape intuitiv. Sigur se bucură pe undeva pe acolo pe unde ştiu că a rămas în mine să ştie că am în jur atâţia oameni care pot să spună vorbe bune şi adevărate despre mine, care îmi arată şi îmi dau încredere, care se bucură când mă văd, mă aud sau mă citesc, care îmi cer sfaturi şi păreri, care împart experienţe şi lucruri cu mine, mă caută să râdem sau să ne plângem de una alta. (more…)

O educație

(Tana:) În liceu eram ciudată. Mă împiedicam des, de praguri sau de pietre sau de dâmburi din podea inexistente. Profesorii se împiedicau de ghiozdanul meu, așezat mereu hăt în mijlocul drumului. Aveam prieteni mai mari care aveau formație și plângeam în hohote când nu ajungeam la vreun concert, pe motiv de teză sau meditații. Scriam pe tablă versuri din muzicile ce le ascultam, în pauze. Purtam discuții filosofico-dubioase. Fumam în spatele fostului WC din curte, pe unde mai și săream gardul, ca să mergem la cafea sau prăjituri. Mi-am convins mama că e imperios necesar pentru dezvoltarea mea să merg la concert Incubus în Praga, înainte de BAC. Printre altele, făceam și școală.

Am fost la un liceu bun. Cel mai bun din oraș, după mulți. Se și vehicula că decebaliștii sunt snobi, că avem pretenții de superioritate. Am fost într-o clasă bună, cea mai bună, după notele de la admitere, A-ul, Mate-info-bilingv-engleză. Dar liceul meu era mai preocupat de aparențe, decât de cu ce rămânem noi după ce ieșim afară, în viața reală. Aveam regulament de ordine interioară, cu specificarea că pantalonii de camuflaj sunt interziși, pe motiv că instigă la terorism. Băieții cu părul mai lung de peste lobul urechii erau vânați pe holuri și amenințați cu frizerul, sau cu scăderea notei la purtare. Nu zic că nu se preda, eram tot timpul la zi cu tematica, chiar și pe timp de grevă. Dar, în anii de liceu, mi-a lipsit insuflarea unei educații. Nimeni nu era preocupat de formarea noastră, ca oameni. Diriginta ne făcea în fel și chip, de ne-editat aici, în orele alocate, teoretic, educației.

Meseria de profesor e grea. Predai același lucru, ani la rând. Pățești să îți arunce vreun elev replici de superioritate care te dezarmează. Trebuie să te impui, fără să ajungi să fii detestat, dacă îți dorești o comunicare bună și respect. Dar la mine în liceu era o lipsă acută de (more…)

Tag Cloud