Posts tagged ‘emotii’

Despărţirea – scurtmetraj, lungmetraj, sit-com sau telenovelă?

(Raluca: Ăsta e textul care mi-a apărut recent în Dilema Veche, în dosarul “La despărţire”. Acolo, prin sistemul lor aleator, a fost publicat online sub lăcăţel, deci nu s-a putut accesa de către cine nu are abonament plătit. Dat fiind că textul este unul liber să circule, vi-l dau acum pe blog, celor care aveţi curiozitatea să-l citiţi. Covata mi-a ieşit în cale a doua zi după ce am trimis textul. În Dilema PS-ul nu a apărut şi poate că e mai bine fără el. Dar de scris l-am scris. Şi e adevărat. )

covataNuca de cocos e borcanul meu de murături. Adică e chestia aia pe care i-aş da-o lui să o facă, dar, pentru că el nu există, trebuie să mă descurc singură. Ca să punctez povestea asta cu despărţiri, tocmai am spart o nucă de cocos – cu o şurubelniţă, un cuţit, un şurub imens şi multe opinteli. Prima nucă de cocos pe care am mâncat-o a spart-o fostul meu prieten. Mă rog, e impropriu spus „fost prieten” fiindcă prieteni am rămas. Iubiţi nu mai suntem. Pe de altă parte, de la avalanşa altora de „iubi”, cuvântul iubit s-a perimat precum „amorul”. Dacă o ţinem tot aşa, nu vom mai avea cuvinte cu care să putem să ne exprimăm pur. Pur şi simplu. Fără vreun bagaj de miştocăreală şi condescendenţă.

Imediat după ce te desparţi, îţi vine – instinctual – să te fereşti şi să te ascunzi de tot ce îţi aminteşte de persoana pe care ai iubit-o şi cu care povestea s-a terminat. De îndată ce începe să răzbată simţul raţiunii, îţi dai seama că – la naiba! – nu vei renunţa la nuci de cocos. (more…)

“Aşteptând-o pe Alice” cu cea mai vie păpuşă

Ţi-a plăcut „Toy Story”? Primul film, al doilea, al treilea? Toate? Nu contează care. Dacă le-ai văzut, pun pariu că ţi-au plăcut. Iar dacă nu ţi-au plăcut, pe bune, ce e în neregulă cu tine?! N-ai avut jucării în copilărie? Chiar şi copii care nu primesc jucării, au jucării fiindcă şi le fac singuri. Păpuşi din cârpe, maşinuţe din bucăţi de lemn. Până şi sclava jucată de Lupita în „12 ani de sclavie” avea păpuşi pe care şi le făcuse din pănuşi de porumb (ăla a fost momentul meu preferat din film, singurul cu încărcătură emoţională veridică).

Păpuşile şi jocurile asta ştiu să facă: când eşti mic te distrează, când mai creşti te emoţionează, te fac să retrăieşti bucuria de pe vremea când imaginaţia nu ţi-era oprită de nimic şi când, orice s-ar fi întâmplat, venea a doua zi şi asta însemna o nouă zi de joacă, fără griji, fără panică, fără stres.

Vivian e o păpuşă cu care m-am împrietenit cu câteva luni în urmă şi care abia aşteaptă să-şi facă mai mulţi prieteni. Ea locuieşte într-un pod şi o aşteaptă pe Alice, fetiţa care a crescut alături de ea şi cu care s-a jucat de toate, de la picnicuri cu ceai la lupte de teren în stilul video game-urilor. Alice a băgat-o din greşeală pe Vivian în maşina de spălat, a scăpat-o în gura câinelui, a lăsat-o pe jos când a preferat să ia de mână un băiat. Dar Vivian (more…)

(Re)găsiri

Traffic Light Tree in Docklands, Londra. Sculptura de Pierre Vivant. Sursa: Wikimedia

(Tana:) Când stau la trecerea de pietoni privesc cu ochii mijiți semaforul din față și-mi zic în gând: „Acum! Bine, bine… Acum!”. Parcă toata nerăbdarea de care sunt în stare mă cuprinde deodată, mă mișc nervos de pe un picior pe altul, timpul meu, totul mă așteaptă pe partea cealaltă a drumului, iar eu stau și număr liniile albe, mă hotărăsc dacă de data asta vreau să calc numai pe ele sau între ele. Pierd minute, ore, zile prin capul meu, fără vreun scop anume, dar minutul de la trecere mi-l pierde semaforul, un stâlp cu două becuri.

Nu văd oamenii din jur când aștept la semafor, sunt singură în încrâncenarea mea de a pune piciorul pe carosabil la prima pâlpâire anemică a luminiței roșii. Așteptând la semaforul infernal de lângă Casa de Cultură, mă uit în stânga mea: un domn bătrân. Îl mai privesc o dată. Și încă o dată. (more…)

Ciocniri și respingeri

(Raluca:) „Ursule, să te ia dracu cu tigaia ta cu tot!”, zice iepurașul cu zăduf. Știi, bancul cu iepurașul care vrea să facă omletă, nu are tigaie, se pornește spre casa ursului să îi ceară tigaia împrumut, pe drum își imaginează cum ursul îl va refuza, iar când ursul deschide ușa, iepurașul nici nu mai cere tigaia, ci doar îl înjură pe urs și pleacă.

Eu sunt un iepuraș care adesea cere tigăi pentru omletă de la oameni care nu au decât oale sau farfurii, iar celor care au tigăi le zbier de pe preșul de la intrare lucruri de nerostit. Îmi tot spun că, de fapt, nu vreau omletă, ci vreau ouă fierte, iar ibric am și eu, mersi frumos.

Săptămâna trecută am primit propunerea de a scrie un material pentru “Dilema Veche” și mi-a luat o veșnicie (numărată totuși în zile) să-mi găsesc curajul de a vorbi cu oameni necunoscuți pentru a-mi strânge sursele. Scenarii peste scenarii de refuzuri și repingere înainte să chiar fac ceva. A ieșit bine materialul, o să apară în curând, dar cel mai important pentru mine a fost că mi-a dat ocazia să mă forțez să trec peste o panică. E o panică recurentă; uneori adoarme mult timp, apoi revine și mă paralizează, mă pârjolește de vie, mă face scrum pe dinăuntru. Însă, în același timp, nu e nimic să mă facă la fel de fericită ca vorbitul cu oameni noi, fie că ei mă surprind cu ceva diferit și îmi schimbă perspectiva, fie că îmi dau seama că avem chestii în comun și mă bucur de ideea de umanitate, fie că mă enervează și mă fac să mă simt norocoasă să am aproape oameni la care chiar pot să țin și de la care am ce să învăț. Știu că nu am de pierdut mai mult dacă mă ciocnesc de oameni, decât dacă mă feresc de ei. Și e ciudat că frica de respingere nu trece cu timpul. (more…)

Tag Cloud