Posts tagged ‘frica’

Până la urmă, racul merge înainte sau înapoi?

Milla Jovovich si zombalaii din ”Resident Evil”

(Raluca: ) ”Vorbești de parcă te-ai fi trimis pe tine la colț”, mi-a spus. Acum vreo lună (sau două?!) m-am întâlnit la cafea cu Anda, o prietenă pe care n-o mai văzusem de doi ani (mda, amândouă la Cluj). Chiar așa, ar trebui să o sun să văd ce mai face, acum că am iar bani de ieșit  în oraș. Cum nu ne mai văzuserăm de mult, ne-am făcut o dare de seamă… în română nu sună bine asta – un update. Când fac asta îmi amintesc câte am greșit și câte am corectat și de fiecare dată mă străduiesc să văd lucrurile bune în culori mai puternice, în forme mai bine conturate. Dar chiar și așa, răutățile pipernicite și decolorate tot mă dor, iar asta fiindcă nu m-am iertat încă de tot.

Am început să am mai multe gânduri bune când n-am mai suportat durerile de cap de la cele rele. Tana spune că e mai ușor să lupți cu demonii dacă sunt mai mulți fiindcă mai învingi din ei și simți că mai și câștigi, că rezolvi câte ceva. Dacă e doar unul, ajunge să te obsedeze, pare mult mai mare și mai tare și teama e mai puternică dacă are o singură sursă. Paradoxal, dacă sunt mulți demoni care sar pe tine, ești una bucată Milla Jovovich în ”Resident Evil” sau, după caz una bucată pui de Chuck Norris. Un soi de ”unde-s mulți, puterea crește” with a twist. Așadar, pot să mă consider norocoasă: am avut și am mulți demoni cu care să mă lupt. (more…)

Advertisements

Confuze

(Tana:) Se zice că nimic nu e vreodată alb sau negru, ci variază între diferite tonuri de gri. Dar ce te faci când te trezești într-o dimineață și totul e, într-adevăr, o variațiune pe același gri?  Când dacă e să alegi între rochie și pantaloni, între ciorbă sau felul doi, între a ieși din casă sau a sta ascuns sub plapumă pare irelevant, căci totul are aceeași textură, același gust, același rost. Înot într-o derivă gri de ceva timp încoace. Și acum, fac pauză de o țigară și de tras un ochi pe Internet, că e confuz de greu să scrii un text despre confuzie.

Nu-i prima dată când mă poticnesc în fața unei alegeri, dar acum nici nu știu exact între ce și ce ar trebui să aleg. Mintea mea funcționează ca o piesă cu o singură notă. Nu pot să zic că îmi displace ceva, dar nici că-mi place. Parcă mi se sting simțurile, sau mi se amestecă într-un melanj ce devine inodor, incolor, insipid.

Conversațiile cu oamenii jur că nu mă ajută, că de la mare la mic, de la apropiat sau depărtat, toți îmi răspund la fel la întrebarea „Ce mai vrei să faci?”: „Nu știu.” (more…)

Tratatul fricii

 (Tana:) Frica, ce mecanism banal. Cam la același nivel cu dormitul, mâncatul, spălatul pe dinți al omului de după Evul Mediu. Frica e aia care te face să alergi prin pădure ca nebunul din calea porcului mistreț, sapă cărări prin balastul de informații când ai foaia în față la examen. N-am nimic cu frica ce ne ține în viață, că doar nimic nu e mai sfeeric ca supraviețuirea.

Dar e un soi de frică, neam cu bolunzirea, simptomatică în speță la oamenii ce gândesc prea mult. Ultra-analizarea unei situații ipotetice, dar posibile la nivel conceptual e ca un fel de bulimie a minții. O data ce sămânța fricii și-a găsit loc călduț la soare, crește ca iedera pe casă. Când dai în patima fricii, nu te oprești până nu golești tot frigiderul, ca apoi să debordezi totul, de preferință, pe capotul de casă al celor mai importante relații.

Mai e o treabă cu frica asta, are o impresionantă tendință de a-și face gașcă. Ai acolo o frică mică, plăpândă, pe care o ascunzi lejer după un morman de cărți autoeducative. Baiul e că, lângă frica asta mică, mai vine tiptil și alta, și alta și uite așa devine un adevărat bairam de frici, ce-ți sparg sticle și pahare de calota minții. Că unele au așa un talent (more…)

Tag Cloud