Posts tagged ‘Ionut Caras’

Spectatorul condamnat la cultURĂ

"Spectatorul condamnat la moarte"

Foto: Nicu Cherciu (poză furată cu nonşalanţă căci puţin îmi aparţine, dat fiind că spectatorul cu bluză maro şi blugi de pe băncuţă sunt eu 😛 )

Cine ne-a condamnat pe noi? Dacă n-am primit nicio sentinţă în vreo sală de tribunal, de ce totuşi executăm cuminiţi o condamnare de câte ori stăm pasivi şi aşteptăm să se facă totul mai bine? Ce ne face să credem că suntem spectatori şi nu actori în propriile noastre vieţi?

Spectatorul condamnat la moarte este pasiv. Dar „Spectatorul condamnat la moarte” este provocator. Textul lui Matei Vişniec a fost montat la Cluj de regizorul Răzvan Mureşan şi jucat în fosta cafenea de lângă Agenţia Teatrală – Studio “Art Club”. Se joacă azi, 26 martie, de la ora 19:00 şi se mai joacă şi miercuri, 2 aprilie 2014, ora 19:00.

Căutând pe net alte variante ale spectacolului, am ajuns la nişte variante ale sale “dă prin Bucureşti”, care m-au făcut să mă simt tare ferecită şi mândră că mi-s la Cluj, no.

Vişniec a vorbit în numeroase ţări, fiind invitat s-o facă, despre tema rezistenței culturale și a literaturii ca spațiu de libertate.  Dacă vă apropiaţi de textele lui Vişniec, fie citind, fie văzându-le interpretate la teatru, veţi afla noi metode de rezistenţă, iar pentru cine a ieşit pe străzi la vreun #uniţisalvăm, “Spectatorul condamnat la moarte” vine e ca o palmă prietenoasă bătută pe spate.

(more…)

Advertisements

Libertatea şi responsabilitatea, nişte chestiuni excentrice

"Ex/Centric"(Raluca: ) De unele nevoi nici nu ne dăm seama că le avem şi zac nesatisfăcute de mult timp. Dacă atunci când apare reclama la vreun detergent „Nou”, lumea se îmbulzeşte să-l ia de pe raft, nu la fel e şi cu produsele culturale, care trebuie să fie „confirmate”, „afirmate” şi „premiate” pentru a spera să atragă atenţia.  Într-o ţară în care nomenclatorul (lista cu meseriile care există) nu s-a grăbit să introducă ocupaţia de designer de pagini web, cu toate că era de mult timp una dintre cele mai cerute, în schimb a păstrat ocupaţii anacronice precum aceea de plăpumar, nu-i de mirare că ne scapă multe din vedere. Cultura, cu statutul ei de Cenuşăreasă,  trebuie să facă şi să creadă în minuni pentru a ajunge la bal. Iar acolo, ţinuta ei, adaptată modelor şi timpului, e adesea considerată excentrică, fiindcă, nu-i aşa, mulţi se aşteaptă să vadă numai rochii negre de seară la bal, căci eleganţa e numai una şi bună. Dacă toate rochiile de la petrecere sunt negre poţi confunda evenimentul cu un parastas. Să nu ieşi din normă, să nu ai şi excentricităţi e de-a dreptul morbid. Încă nu suntem în momentul în care să pot spera a vedea vreun performance atât de îndrăzneţ ca alea făcute încă din anii ‘70 de Marina Abramovic (bunica performance art-ului despre care am scris pe larg aici – Marina Abramovic şi veşnica întrebare “E asta artă?”) şi alţii ca ea. Da, 40 şi ceva de ani mai târziu noi încă nu suntem destul de destupaţi la minte ca să facem faţă la performance art. Însă e cazul să ne îndreptăm atenţia spre ceva „nou”, spre propunerile făcute de teatrul independent şi spre spectacolele „excentrice”. Fiindcă avem nevoie de ele, chiar dacă nu ne dăm seama.

„EX/CENTRIC” e un exerciţiu dramatic colectiv conceput de Ionuţ Caras, realizat sub cupola Teatrului Naţional Cluj şi care se întâmplă în Studioul Euphorion. (more…)

Te-a frustrat facultatea? Ştiu ceva ce trebuie să vezi

Oleanna(Raluca: ) “Dacă eşuez tot timpul ar trebui să cred despre mine că sunt un ratat. Dacă nu vreau să mă consider un ratat poate ar trebui să reuşesc din când în când.” – îi explică studentei pe care o pică profesorul cel tânăr, care-şi aşteaptă anunţul de titularizare pe post. El e atât de sigur că îşi merită postul încât şi-a dat deja banii pentru avansul la o casă nouă. Şi studenta e sigură că trebuie să treacă: “Fac tot ce mi se spune. V-am cumpărat cartea, am citit-o!“. Se gândeşte la câţi bani au dat ai ei pentru facultate şi câte sacrificii a făcut pentru dreptul ei la o educaţie superioară. “Educaţia superioară e ceva altceva decât ceva folositor; a devenit un ritual“, încearcă să-i explice profesorul cel tânăr pentru că “îmi eşti simpatică”, zice el.

“Bogaţii copulează mai rar decât săracii, dar când o fac dau jos mai multe haine. Nu înseamnă nimic, e o chestie pe care mi-a zis-o un coleg de şcoală şi mi-a rămas în cap. La fel ca prejudeacta cu învăţământul superior, confundăm folosul educaţiei superioare cu dreptul nostru la ea“, continuă proful cu explicaţiile lui. (more…)

Urletul lui Caras

Ionuț Caras este actor. Ionuț Caras e genul de om pe care poți să îl cunoști de ani și, totuși, să nu îl cunoști destul. Ionuț Caras lansează întrebări, iar tu nu te oprești până ce nu le-ai dat răspuns. Omul care îți insuflă că a avea o voce și un limbaj este o responsabilitate. Îți reamintește că munca, pasiunea și verticalitatea aduc, totuși, roade. Fie că e el, sau e în personaj, te pune față în față cu tine și te învață să te înfrunți.

I-am răpit puțin timp lui Ionuț de la teatru, și, într-o pauză de la repetiții, am căutat răspunsuri la întrebări. Proful care mereu și-a îndemnat studenții să facă spectacole de unii singuri (one-man / one-woman show) simțise nevoia să facă un show al lui. Iar acest lucru nu putea să treacă neobservat.

Ionuț Caras a strigat, acum ceva timp, prin fum și vin și sunete pătrunzătoare, strigătul lui și al lui Ginsberg. Strigătul nostru, care am fost acolo. Strigătul tău, al celui care va dori să îl audă.

“Howl” de Allen Ginsberg e un poem manifest scris acum mai bine de 50 de ani şi totuşi se aplică foarte bine societăţii. Libertatea sexuală e mai departe un tabu. De ce un one-man show cu “Howl” şi de ce acum?

Ionuț Caras: Nu de la libertate sexuală a pornit ideea. În poemul propriu-zis sunt câteva paragrafe despre sexualitate, nu foarte multe. Erau alte poeme care erau foarte, foarte dure, în care se descrie exact și pe care le-am introdus la final. Dar nu e un show care militează pentru gay.

Da, s-a nimerit ca la Cluj să fie în perioada când era și Festivalul Filmului Gay și a venit o tipă la mine, de la festival, în Insomnia, după spectacol, să îmi spună că ar trebui să organizăm ceva împreună. I-am spus că nu mă (more…)

Tag Cloud