(Re)găsiri

Traffic Light Tree in Docklands, Londra. Sculptura de Pierre Vivant. Sursa: Wikimedia

(Tana:) Când stau la trecerea de pietoni privesc cu ochii mijiți semaforul din față și-mi zic în gând: „Acum! Bine, bine… Acum!”. Parcă toata nerăbdarea de care sunt în stare mă cuprinde deodată, mă mișc nervos de pe un picior pe altul, timpul meu, totul mă așteaptă pe partea cealaltă a drumului, iar eu stau și număr liniile albe, mă hotărăsc dacă de data asta vreau să calc numai pe ele sau între ele. Pierd minute, ore, zile prin capul meu, fără vreun scop anume, dar minutul de la trecere mi-l pierde semaforul, un stâlp cu două becuri.

Nu văd oamenii din jur când aștept la semafor, sunt singură în încrâncenarea mea de a pune piciorul pe carosabil la prima pâlpâire anemică a luminiței roșii. Așteptând la semaforul infernal de lângă Casa de Cultură, mă uit în stânga mea: un domn bătrân. Îl mai privesc o dată. Și încă o dată.