Posts tagged ‘Milada’

Împreună

(Raluca:) Mă întâmpină la ușă și-mi place. Mă pupă și m-ascultă cum mi-a fost ziua. De când a venit prima dată, îi place casa mea, iar eu mă bucur că se simte atât de confortabil fără ca eu să fiu nevoită s-o fac pe gazda. Uneori sunt chiar invidioasă că poate profita atât de bine de apartament; parcă are chiar mai multe idei decât mine despre locurile și pozițiile în care e plăcut să te tolănești și să te relaxezi.

Nu se plânge de meniu, chiar dacă suntem cuplu carnivor-vegetarian. Mănâncă ce-i dau și chiar stă cu mine prin bucătărie când gătesc, dar fără să-și bage nasul prin oale. În schimb vrea, romantic, să-i dau să guste orice mănânc eu, cu toate că mie nu mi se face niciodată poftă să gust la rându-mi. Mă bucur că nu mă critică pentru că sunt ”deviantă” și nu mănânc carne. Ce-i drept mă cam săturasem să dau explicații altora pe tema asta.

Până acum avem aceleași gusturi muzicale și, din fericire, de cele mai multe ori mă lasă pe mine să pun muzica. Doar rar se întâmplă să mai tasteze ceva, dar nu-i prea iese să găsească o formație. Îi place Radio Guerrilla la fel de mult ca mie. Într-o dimineață când subiectul la emisiunea matinală era dacă există prietenie fără sex era să mi se frângă (more…)

Advertisements

Tag Cloud