Posts tagged ‘oameni’

Veșnicia s-a născut la sat. Și odată cu ea, bârfa

(Raluca: ) Așteptările mele legate de sărbători (Paște și Crăciun) sunt să le trec, nu să le petrec. Dacă iese și cu petrecut – că se strecoară și niște voie bună, niște amintiri frumoase, niște momente de bucurie, e minunat, dar nu contez pe asta. Anul ăsta de Paște a fost mult mai complicat decât în orice alt an fiindcă eu am vrut să socializez cu toată lumea. Eram curioasă și mă simțeam pregătită să ies din carapace, să văd ce pot scoate din ei oamenii mei de la țară, mai cu seamă neamurile. Că am vrut să înțeleg mai bine de unde am ieșit, de la ce am plecat, să-i cunosc și cu mintea mea de acum. Oh, și mintea mea de acum a avut multe de rumegat și de înghițit în sec, chinuindu-se să nu scuipe, precum fac ei, mai toți.

Ca să contextualizez pentru toată lumea: eu am copilărit la țară, în comuna minieră Certeju de Sus din Hunedoara, unde trăiesc familii cu veche tradiție și altele care au venit acolo de prin Moldova, mai ales, să lucreze la mină, în timpul comunismului. Cei mai nou-veniți trăiesc în blocurile construite de comuniști în centrul comunei. Oamenii sunt obișnuiți să se dușmănească între ei – cei de la case cu blocurenii, cu toate că de atâția ani s-au mai amestecat între ei. Nu fără chiu și fără vai. Când unul din sat ia de nevastă o fată de la bloc sau unul de la bloc ia o fată de la casă nu e niciodată o ispravă bine primită. Și în afară de dușmănia asta mai e cea între cei din partea de jos a satului, care mai toți au bănci la poartă, de stat la povești și cei din partea de sus a satului, care se consideră mai harnici și mai cu moț. Eu am stat în prima parte a copilăriei jos, în capu’ satului, iar după ce a murit bunica m-am mutat sus, la noua mea familie, cea a învățătoarei și a fostului primar. Apoi familiile de la mine din sat, le-aș putea spune și clanuri, se mai urăsc între ele,  din multe alte motive, care mai de care mai șubred întemeiate. Cum eu am stat și în sus și în jos de sat, am fost la școală și cu blocureni și cu săteni și am două familii cu două seturi de nemotenii diferite mă aflu taman la mijloc.

Multă vreme m-am simțit cumva sălbatică fiindcă nu țineam nu știu ce legături cu unii și cu alții. Dar nu e ca în idilicele seriale americane gen ”Gilmore Girls” în care comunitatea e ca o mare familie și ți-e drag să (more…)

Advertisements

De ziua noastră

(Tana:) Am doi colegi de facultate care mă întreabă recurent de ce nu vreau să plec din țară. Adică, aș câștiga de zece ori mai bine, condițiile din spitale ar fi infinit mai bune, nu ar trebui să îmi pun pacienții să își cumpere inclusiv fașe sterile, pentru că fondurile spitalelor s-au terminat. Nu aș fi în situația în care să știu că există tratament nou pentru cutare boală, dar să înghit în sec și să sper că poate o campanie pe vreun blog sau rețea socială o să salveze un pacient cu limfom. Sănătatea în România e la pământ, nici o noutate în asta. Dar eu vreau să fiu medic aici, în țară.

Nu sufăr de ceva patriotism naiv. Ideea de patriotism mi se pare absurdă, în contextul în care nu avem nici un fel de idealuri și obiective concrete la care să aspirăm. Suferim de plângere de milă colectivă, dar puțini iau atitudine într-o discuție publică și mulți șușotesc prin băi de companii. Atitudinea „să-mi fie bine acu, că mâine om vedea” e omniprezentă, nu avem principiul sacrificiului de azi pentru un viitor mai bun. Ne dorim schimbare, fără să știm exact în ce constă schimbarea aia și ce plan trebuie aplicat ca să se și întâmple. Pur și simplu să fie „altceva”, chiar dacă un „altceva” fără perspective clare, e în final „la fel”.

Sunt conștientă de neajunsurile traiului în România, de scara de valori diformă și descendentă. Dar dacă (more…)

Tag Cloud