Posts tagged ‘parinti’

Romeo şi Felicia lui. Noi patru în ţara lui Peter Pan

(Raluca: ) Aproape c-ar merge ca nume de roman, pe undeva pe lângă “Felix şi Otilia”. Romeo şi Felicia sunt numele mijlocii ale părinţilor mei (biologici). Mereu trebuie să precizez din capul locului de care set de părinţi vorbesc. Îmi aduc aminte când am auzit-o prima data pe Narcisa Suciu cântând “Mociriţă cu trifoi, m-au cerut la Mama 2” şi mă gândeam ce bine că şi folclorul include chestia asta cu prima mamă, a doua mamă…

Povestea de dragoste a Feliciei cu Romeo, dacă a existat, n-am auzit-o niciodată. Nici măcar de la alţii. S-au detestat de când mi s-au deschis ochii asupra lor. Totuşi divorţul lor, care era născut din nişte clare “diferenţe irenconciliabile” de tip american, a venit târziu, după destui ani de chinuri sufleteşti şi zvârlituri ale obictelor prin casă. Sunt divorţaţi de mai bine de 18 ani şi nu au reuşit să se ierte nici acum, ceea ce pentru mine, care am relaţii amiabile cu mai toţi cu care am şifonat cearşafuri (sau doar atrii , ventricule şi neuroni), e destul de greu de înţeles. Ce-au putut să-şi facă atât de rău încât se urăsc mai departe, n-am habar. Am trecut şi eu prin destule şi pentru aia nu-mi vine să mai jumulesc oameni cu care am intrat odinioră cu carul în garduri şi prin mărăcini. Apă sub pod, beibi. Apa Sâmbetei sub pod. Dar ei nu şi nu. Ei o ţin pe-a lor, bosumflaţi şi ranchiunoşi. Dau şi acum vina pe celălalt şi se bucură fiecare când descoperă că eu şi sor-mea semănăm cu ei (mama cu ea şi tata cu el, evident), ca şi cum ar câştiga într-un fel de război imaginar cu replica finală: „Ţi-am spus că am făcut copiii ăştia numai eu!”. E felul lor de a ne arăta că ne iubesc foarte mult. Şi că se urăsc mai departe foarte mult. Eu mă tot întreb de ce fiindcă am descoperit că au foarte multe în comun. Sper să nu le spuneţi, dar am decis cu sor-mea să le mai dăm vreo doi ani şi, la aniversarea a 20 de ani de la divorţ, să-i întâlnim.

parinti

Misterul ranchiunii lor se adânceşte de fiecare dată când (more…)

Advertisements

Cum mă iau cu mama în coarne

Imagine a artistului Ursus Wehrli, site oficial: http://www.kunstaufraeumen.ch

(Tana:) A venit mama mea în vizită. Eu sunt foaaarte dezordonată. În plus, stau în 22 mp (și acum îmi vine în minte cum stăteam cu două colege în magazinul de tapet, întrebându-ne cum Sfinte Sisoie vând tapetul în mililitri – ml 😛 ). Suprafața redusă a casei mele duce la o acumulare grabnică a obiectelor ne la locul lor sub formă de haos. Mama se anunță cu o saptămână înainte de orice vizită, ca să am timp, în această ordine: să descarc nu știu ce albume pe care le mai descopăr hălăduind pe YouTube, să recuperez toate serialele cu care am rămas în urmă, să croiesc haine sau să îmi fac coliere, să ma joc „go, fetch!” cu Karma (ză cat), apoooi să fac curat, cu 12 ore înainte.

Și fac curat! Spăl, frec, mut, mut înapoi, fac contorsionsim după aragaz, calc, calc, calc. În primele 5 minute de la intarea în casă, mama observă ca e o dungă pe frigider. Că am pătat peretele cu fond de ten, pierzându-mi echilibrul în timpul boirii. Că flocoșenia albă mi-a umplut canapeaua de blană contrastantă. Pata de ieri, când și-a băgat lăbuța în cana mea de cafea și a scuturat-o reflex pe perdea. Și atunci se apucă: freacă, freacă, spală, mută, mă pune să fac contorsionism după aragaz. Și așa purcede cearta.

Mama e ordonată, toată casa ei e calculată la milimetru, și își dă seama când (more…)

Tag Cloud