Posts tagged ‘pasiuni’

De ce Google e mai bun decât o mamă

(Raluca: ) Pe nișa lui de activitate, respectiv oferirea de informații, Google (sau alt motor de căutare) e mai bun decât o mamă. Ai douăzecio-treizeci de ani și o suni pe mama să întrebi cum să faci pui la cuptor? De ce nu ”dai un Google”?! Mama nu îți poate arăta prin telefon, Google are și poze și filmulețe cu rețete. Mama nu știe decât un mod, două de a face puiul, Google știe zeci și sute și cu siguranță e un mod de preparare care s-ar potrivi mai bine decât cel sugerat de mamă cu ce ingrediente ai tu prin casă.

Am cunoscut duminică o tipă cam de vârsta mea care se pregătea să facă un pui la cuptor pentru iubit, pe post de surpriză, și se aștepta să îi ia vreo 5 ore, dintre care o bună parte petrecute la telefon cu mama ei, să îi explice cum să facă. Puiul la cuptor e printre cele mai simple chestii de gătit, are fix următorul grad de dificultate după ”pita unsă cu cuțitul”. Poate să fie și mai complicat, dacă îl faci umplut sau împănat cu usturoi, sau cu portocale etc., dar, în principiu, e vorba de un pui, o tavă, niște ulei, condimente și un cuptor încins.

Ca și cum ar fi vorbit despre francmasonerie sau despre vrăjitorie sub clar de lună, prietena comună îi spune tipei care se pregătea de-o după-masă cu puiul: ”Raluca gătește…”. Oh, boy! ”DE CE?” De ce gătesc? Fiindcă mănânc. Toată bine îs numai o bizarerie, nu-i așa? Hehe. Băi, ce argument fără fundament i-a convins pe unii oameni că dacă nu gătesc sunt emancipați, că e o evoluție dacă au scăpat de activitatea arhaică a statului la cratiță?! (more…)

Advertisements

Independenţa se frământă acasă şi se celebrează în oraş

(Raluca:) Ce faci când nu mai ai bani nici de pită? Faci pită, asta faci! E foarte important să ne aducem aminte că banii sunt numai un mijloc de a ajunge la lucruri, sunt niște intermediari, iar noi avem și calea directă de a ajunge la acele lucruri. Vrei pâine și nu poți să cumperi o pâine, atunci iei niște făină, niște apă caldă, niște sare și niște bicarbonat ori praf de copt ori drojdie (ce-o fi) și îți faci pâine! Eu am pus și semințe de floarea soarelui, mac, rozmarin și oregano, dar numai pentru că, locuind singură, nu trebuie să țin cont de gusturile nimănui. Ăsta e unul dintre (puținele?!) avantaje ale statului singură. Am citit mai multe povești ale oamenilor care, în lumea noastră de acum și din voință proprie, nu obligați de împrejurări, au decis să trăiască fără bani. O poveste esta asta, alta asta, mai e una aici, iar cu tipa din cea de-a treia poveste este şi film.

E  foarte greu să ne dăm seama de calea directă spre lucruri, cea fără bani, căci de amintit nu prea ne putem aminti devreme ce noi, cei din generațiile contemporane și din zona asta de lume, nu am prea trăit fără bani, ca să avem cum să înțelegem că se poate fără ei. Mi-aduc aminte că (more…)

Mintea de elastic

(Tana:) Când eram mică voiam să mă fac farmacistă. Colecționam prospecte de medicamente. Apoi am vrut să fiu designer. Am croit dulapuri de hăinuțe Barbie. Mai încolo am decis că voi fi pictoriță. Am desenat papagali și trandafiri când stăteam în pat cu varicelă. În liceu m-am hotărât că voi fi medic. Decizia a fost luată, asumată și pusă în practică.

Am urât anul întâi și am vrut să mă fac cosmeticiană. Și psiholog. Mi-a trecut. Sunt în anul 5 la medicină și îmi place. Medicina e genul de alegere pe care o faci conștient că îți va invada mare parte din timpul liber, genul de meserie în care pregătirea nu încetează niciodată, știi că uneori vei adormi cu pacienții tăi în minte, că vei mai absorbi din dramele altora, pe lângă ale tale. Dar medicina nu e totul pentru mine. Am avut în anul 3 un asistent care ne zicea că e normal că majoritatea medicilor sunt ahtiați după artă, orice frumos, după ce stau ore întregi printre tușeuri, incontinențe, vărsături, delir. Când ieși pe poarta spitalului îți vine uneori să alergi în prima sala de spectacol și să aștepți ca un nebun ca nebunia altora să te bucure, să te încarce, să-ți dea un ghiont care să te scoată de pe orbita unei zile grele. Iubesc teatrul, de când am ajuns în Cluj. În mare parte datorită prietenei mele, Ralu, care e acum actriță la Satu-Mare și peste tot prin țară. Iubesc activ teatrul. Mi-au ajuns stetoscoape, scrubs și halate prin piese de-ale prietenilor mei actori. Facem brainstorming înainte de spectacole, împărțim beri și păreri după. E o cu totul altă lume decât cea medicală, dar am nevoie de ea la fel de mult și sunt la fel de implicată.

Muzica – o altă lume. Am prieteni prin formații, am prieteni care au avut formații, am prieteni care își tot fac formații noi. Merg la cinci – șase concerte pe lună. Închid ochii și (more…)

Tag Cloud