Posts tagged ‘paste’

Veșnicia s-a născut la sat. Și odată cu ea, bârfa

(Raluca: ) Așteptările mele legate de sărbători (Paște și Crăciun) sunt să le trec, nu să le petrec. Dacă iese și cu petrecut – că se strecoară și niște voie bună, niște amintiri frumoase, niște momente de bucurie, e minunat, dar nu contez pe asta. Anul ăsta de Paște a fost mult mai complicat decât în orice alt an fiindcă eu am vrut să socializez cu toată lumea. Eram curioasă și mă simțeam pregătită să ies din carapace, să văd ce pot scoate din ei oamenii mei de la țară, mai cu seamă neamurile. Că am vrut să înțeleg mai bine de unde am ieșit, de la ce am plecat, să-i cunosc și cu mintea mea de acum. Oh, și mintea mea de acum a avut multe de rumegat și de înghițit în sec, chinuindu-se să nu scuipe, precum fac ei, mai toți.

Ca să contextualizez pentru toată lumea: eu am copilărit la țară, în comuna minieră Certeju de Sus din Hunedoara, unde trăiesc familii cu veche tradiție și altele care au venit acolo de prin Moldova, mai ales, să lucreze la mină, în timpul comunismului. Cei mai nou-veniți trăiesc în blocurile construite de comuniști în centrul comunei. Oamenii sunt obișnuiți să se dușmănească între ei – cei de la case cu blocurenii, cu toate că de atâția ani s-au mai amestecat între ei. Nu fără chiu și fără vai. Când unul din sat ia de nevastă o fată de la bloc sau unul de la bloc ia o fată de la casă nu e niciodată o ispravă bine primită. Și în afară de dușmănia asta mai e cea între cei din partea de jos a satului, care mai toți au bănci la poartă, de stat la povești și cei din partea de sus a satului, care se consideră mai harnici și mai cu moț. Eu am stat în prima parte a copilăriei jos, în capu’ satului, iar după ce a murit bunica m-am mutat sus, la noua mea familie, cea a învățătoarei și a fostului primar. Apoi familiile de la mine din sat, le-aș putea spune și clanuri, se mai urăsc între ele,  din multe alte motive, care mai de care mai șubred întemeiate. Cum eu am stat și în sus și în jos de sat, am fost la școală și cu blocureni și cu săteni și am două familii cu două seturi de nemotenii diferite mă aflu taman la mijloc.

Multă vreme m-am simțit cumva sălbatică fiindcă nu țineam nu știu ce legături cu unii și cu alții. Dar nu e ca în idilicele seriale americane gen ”Gilmore Girls” în care comunitatea e ca o mare familie și ți-e drag să (more…)

Advertisements

Ceva Pascal. Nu programul, ci sărbătoarea

(Raluca:) Continuând procesul de ”înmușificare” (*termenul de mushi-mushi este folosit de noi cu larghețe pentru a defini sentimentalisme, manifestări de drăgălășenie, zaharicale etc.) l-am trecut pe tata în telefon cu ”Tata”. Am 27 de ani și e prima dată când tata e în telefon ”Tata”, căci până acum vreo 3 ani nu era deloc și apoi a fost trecut ”Ovidiu”. Dar nu despre asta vrea să vă spun, căci înmușificarea ar putea să vină de la ”mucificarea” (procesul de a te face muci, desigur) prin care trec, aflându-mă, la ora 13:27 la al doilea pahar de vin. Mulțumesc Alex & Alexandra pentru vinul de ziua mea, îmi vine să vă iau în brațe! De fapt, îmi vine să iau în brațe pe toată lumea și vă jur că nu e nici de la alcool, nici că vin sărbătorile și ne lovesc pe toți sentimentalismele, ci pentru că e atât de bine să iei oameni în brațe, să nu-ți mai faci griji, să înțelegi pe deplin ideea că ”acum e momentul” și să te simți bine. Să împarți bucurii, să dăruiești, să inventezi motive să zâmbești. Dintre mushi-mushi-urile inedite, săptămana asta am fost câteva ore Zâna Surprizelor pentru omul care mi-e tare drag (Cosmin) și am ieșit la cafea cu doi prieteni pe care nu i-am mai văzut ”de foarte, foarte mult timp” (Anda) și ”de destul timp” (Mihai) și a fost așaaaa de bine. La întrebarea aia banală ”Ce ai lua pe o insulă pustie?” aș răspunde: ”Oameni!” Știu, asta n-ar mai lăsa insula pustie, însă tocmai!  Vă îmbrățișez pe toți și sper ca fiecare să schimbăm câte puțin lumea în bine fiindcă ne aflăm aici!

(Tana: ) Mai sunt 6 ore până când o să alerg bezmetic cu o sacoșă într-o mână și cu pisica în cealaltă ca să prind trenul spre casă. Nu-s Paștile sărbătorile mele preferate, dar mă încântă ideea păgână de înoire, redescoperire, trezire, reinventare, renaștere. Cam acesta va fi planul: pagini albe, vise proaspete ori vise deja dospite gata să se împlinească.
Mai sorb ultima gură de cafea și îmi golesc dulapul de lucrurile vechi, de hainele prea strâmte sau pătate, fac loc de nou și colorat.
Îți doresc și ție un sfârșit de săptămână plin de lumină, pe care fie mergi să o culegi, fie o găsești în tine.

Tag Cloud