Posts tagged ‘prietenie’

Ursul păcălit de vulpe, o poveste care nu mai stă în coadă de peşte

Vulpi - "Ursul păcălit de vulpe", Puck, 2013

“Mami, de ce e vulpea aşa de rea? E rea cu ursul…” “Păi e şireată, vulpea e vicleană.” Desigur, neavând copii eu însămi, nu pot să ţin predici, dar mi se pare că asemenea conversaţii nu ar trebui ratate, închizându-i gura copilului cu un răspuns clişeu ce include cele două epitete pe care oricine din România le asociază unei vulpi. Că aşa am fost toţi învăţaţi: vulpea e şireată, vulpea e vicleană. Bine, bine, dar de ce e aşa? Micuţii vroiau să ştie. Intuiau că nu există efect fără cauză, că răutatea trebuie să aibă o sursă. Poate vulpea e rea pentru că îi este foarte, foarte foame şi de aia se poartă egoist cu amicul ei din pădure, ursul, de aia ţine tot peştele (furat, de altfel) numai pentru ea. Era limpede că răutatea vulpii e o chestiune de investigat.

Tocmai de aceea Delia Gavliţchi (scenarist, regizor şi sunetist) s-a gândit că povestea are nevoie de un detectiv. Şi aşa a apărut Sir Sherlup în adaptarea poveştii lui Ion Creangă. A, nu ştiţi despre ce tot zic aici? Păi, am fost să văd duminica trecută premiera spectacolului “Ursul păcălit de vulpe” la Teatrul de Păpuşi din Cluj. Nu mai auzisem povestea de când eram copil şi o ascultam la pick-up, de pe vinil. De-atunci şi până acum s-au tot scurs vreo 20 şi ceva de ani şi uite că s-a schimbat şi povestea. S-a schimbat în bine. (more…)

Advertisements

Ca un fâlfâit de aripi de kiwi

pasarea Kiwi(Raluca: ) Dacă o găină, un struţ, un pinguin şi o pasăre kiwi ar fi prieteni, ce ar face împreună? N-are importanţă cum şi în ce fel s-au cunoscut. Să presupunem că locuiesc toţi într-un parc natural, protejat, iar ceea ce i-a adus împreună e fascinaţia pentru şi pălăvrăgeala despre zbor. E natura lor de păsări să fie atrase de zbor, să-şi dorească vântul care să le poarte în timp ce soarele le încălzeşte. Au cioc şi pene; fac ouă. Deci vor să zboare. Ele nu ştiu că nu toate păsările au fost create egale aşa că li se pare normal să zboare.

Doar că găina nu-şi poate stăpâni reflexul de a scurma pământul cu ghearele. Şi, de îndată ce, dintre bulgării de glod râcâit, apare vreo rădăcină, pietricică sau – ce pana ei! – o râmă, găina e cu totul acaparată. Cum ar veni, se pierde în detalii. Şi atât de tare se pierde încât uită de sine şi, cu noua comoară închipuită în cioc, fuge de colo-colo de parcă ar avea de împlinit o misiune urgentă şi importantă. Dar, (more…)

Împreună

(Raluca:) Mă întâmpină la ușă și-mi place. Mă pupă și m-ascultă cum mi-a fost ziua. De când a venit prima dată, îi place casa mea, iar eu mă bucur că se simte atât de confortabil fără ca eu să fiu nevoită s-o fac pe gazda. Uneori sunt chiar invidioasă că poate profita atât de bine de apartament; parcă are chiar mai multe idei decât mine despre locurile și pozițiile în care e plăcut să te tolănești și să te relaxezi.

Nu se plânge de meniu, chiar dacă suntem cuplu carnivor-vegetarian. Mănâncă ce-i dau și chiar stă cu mine prin bucătărie când gătesc, dar fără să-și bage nasul prin oale. În schimb vrea, romantic, să-i dau să guste orice mănânc eu, cu toate că mie nu mi se face niciodată poftă să gust la rându-mi. Mă bucur că nu mă critică pentru că sunt ”deviantă” și nu mănânc carne. Ce-i drept mă cam săturasem să dau explicații altora pe tema asta.

Până acum avem aceleași gusturi muzicale și, din fericire, de cele mai multe ori mă lasă pe mine să pun muzica. Doar rar se întâmplă să mai tasteze ceva, dar nu-i prea iese să găsească o formație. Îi place Radio Guerrilla la fel de mult ca mie. Într-o dimineață când subiectul la emisiunea matinală era dacă există prietenie fără sex era să mi se frângă (more…)

Cu orgoliul țăndări îți mai sare țandăra?

Umflatul in pene le stă bine păunilor. Sursa: http://www.big-animals.com

(Raluca:) Ca să ascult de cineva trebuie ori ca persoana aia să-mi fie atât de apropiată încât să nu mai simt că sfatul vine ”din afară” sau sugestia să-mi fie făcută atât de delicat încât să nu mă atac – dar asta nu prea iese. Sau să fie ceva expert în vreun domeniu, cineva de la care se obișnuiește să fie primite sfaturi, iar atunci orgolio-receptorii nu mi se mai activează, dar asta e altă poveste. Se mai poate să fac ceva după o idee a altei persoane dacă e vorba de ceva suficient de impersonal sau dacă aplic sfatul respectiv în mod tacit, fără să-i dau dreptate persoanei în mod fățiș. Chestiuni de orgoliu neîmblânzit și ușor inflamabil. C-așa-i al meu. E greu de trăit cu un orgoliu din ăsta spongios, care se umflă ori de câte ori e inundat de vreo apă tulbure.

Atunci când se umflă, mă face mai monstruoasă decât Cocoșatul de la Notre Dame. Nu-i treabă ușoară să-mi țin echilibrul când îmi atârnă o mare tumoare orgoliferă. Tocmai de-aia cad, mă duc de-a dura, mă-mpotmolesc și mă scufund. Am făcut multe tumbe de-astea, adevărate lupte libere prin nămol, în cea mai recent încheiată relație serioasă (lungă de-un an jumate). Și el avea un orgoliu de același fel, ni le umflam ba succesiv, ba simultan. Și am trecut prin atâtea lupte – mai degrabă cu noi decât între noi – încât acum suntem ca niște camarazi veniți de pe front.

Inocența a dispărut. Am devenit tare transparenți unul față de celălalt și, intermitent și desincronizat mai întâi, iar apoi continuu și fără echivoc, am pierdut atracția. Atracția presupune o oareșcare distanță, de la capetele căreia să poți să simți magnetismul celuilalt. Vorba aia, „give me a chance to miss you”. (more…)

Tag Cloud