Posts tagged ‘Raluca Lupan’

Spectacolul care s-a născut și din Hoarding Spheres

(Raluca: ) Într-o zi, nu chiar de mult, Tana mi-a spus că ne vom întâlni cu Buluga și cu Lupan – două prietene actrițe, care vor să ne înregistreze vorbind despre blog, despre acest blog. Despre de ce blog, cum blog, blog-blog. Altceva nu am știut despre ce urma să facem, dar ne-am întâlnit cu ele și cu Alexandra și am vorbit, aparent despre blog, dar cum noi pe blog scriem despre tot felul de lucruri, am vorbit deci despre acestea. Despre natură umană. Despre optimism. Despre motivare. Despre independență. Despre iluzii. Despre speranță. Ele ne-au înregistrat cu un aparat imens, ce arăta ca un reportofon al unui uriaș. Era intimidant. Ne-au pus multe întrebări, și-au luat notițe tot timpul, Lupan ne studia toate gesturile, iar la final am aflat că o făcea deliberat, pentru a le învăța și a le folosi în spectacol.

În spectacolul THIS IS MY BODY. COME INTO MY MIND.

Un spectacol despre gramatica trupului şi a minţii, culoarea feminităţii, confuzia senzualităţii, ritmul nebuniei.

 Walk. Run. Stop. Tic-Tac, it’s time to dance!

Regia: Alexandra Felseghi

Cu: Raluca Lupan, Diana Buluga

Coordonator mişcare: Melinda Jakab

Video: Setsuna, cristian pascariu

Costume: M17, Istvan Cîmpan

E un spectacol de teatru-dans care va avea premiera duminică, 13 mai la ora 19:00 la Fabrica de Pensule, Sala Studio (Cluj). V-am povestit chiar de la început că îmi/ne place teatrul-dans așa că suntem onorate, emoționate și mândre să știm că ne vom regăsi un pic într-un astfel de spectacol. (more…)

Advertisements

Cine n-a promovat încă la Zmeologie, să vină la examen!

Zmeiada in turneu

( Raluca: ) Zmeioacele vă invită cu mare drag în lumea lor, nu pentru a vă devora, ci pentru a vă desfăta, în 28 martie, de la ora 20:00 la 21:00 în L’Atelier Cafe, cu intrare liberă (atelierul e la Cluj). Spectacolul, ”Zmeiada spațială” e minunat, HS-duo îl va vedea a treia oară, cu mult entuziasm, căci așa merită. Zmeiada a fost ”creată pe orbita Clujului” în regia lui Cristian Pascariu, dar spectacolul a călătorit deja prin țară  (foto din turneu 🙂 ) și se pregătește și de alte drumuri așa că dacă auziți că vă iese în cale, întâmpinați-o. Reiau ce am scris pe alt blog despre Zmeiadă în septembrie, după primul impact cu lumea aceasta inspirată din cartea lui Mircea Cărtărescu.

Pe “vremuri”, sâmbătă seara aveam o porţie de încântare de o oră, de la 7 la 8, când era Teleeneciclopedia. Îmi plăceau mai ales episoadele cu animale şi plante şi, de obicei, aţipeam la istorie. Dar numai pentru că îmi plăceau foarte mult vocile celebre, iar când nu erau întrerupte de răgete de zmei….ăăă, de lei, mă cufundam de dragul lor într-o toropeală fericită. Aseară, deşi era miercuri şi nu sâmbătă, am văzut un episod nou-nouţ din Teleenciclopedia. Unul pe viu! Şi unul la care nu am aţipit la partea de istorie.

Oricum, episodul nu era cu lei că era cu zmei. Aşa-mi trebuie dacă nu am citit Enciclopedia Zmeilor în care Mircea Cărtărescu a explorat ca unul angajat la National Geographic şi a studiat toate subspeciile de zmei – nu ştiam mare lucru despre zmei. Doar că le plăceau ca bling-blinguri buzduganele şi sportul lor preferat era să fure prinţese, iar Muma Zmeilor putea fi încetinită aruncându-i-se în faţă piepteni ori oglinzi care se prefăceau în păduri dese ori în lacuri adânci.

Dar câte am mai aflat! Diana Buluga, Raluca Lupan, Ingrid Robu, trei fete cucuiete care au absolvit teatrul la Cluj, au fost timp de o oră vocile epidosului special din Telenciclopedia, (more…)

Tag Cloud