Posts tagged ‘sfat’

De ce Google e mai bun decât o mamă

(Raluca: ) Pe nișa lui de activitate, respectiv oferirea de informații, Google (sau alt motor de căutare) e mai bun decât o mamă. Ai douăzecio-treizeci de ani și o suni pe mama să întrebi cum să faci pui la cuptor? De ce nu ”dai un Google”?! Mama nu îți poate arăta prin telefon, Google are și poze și filmulețe cu rețete. Mama nu știe decât un mod, două de a face puiul, Google știe zeci și sute și cu siguranță e un mod de preparare care s-ar potrivi mai bine decât cel sugerat de mamă cu ce ingrediente ai tu prin casă.

Am cunoscut duminică o tipă cam de vârsta mea care se pregătea să facă un pui la cuptor pentru iubit, pe post de surpriză, și se aștepta să îi ia vreo 5 ore, dintre care o bună parte petrecute la telefon cu mama ei, să îi explice cum să facă. Puiul la cuptor e printre cele mai simple chestii de gătit, are fix următorul grad de dificultate după ”pita unsă cu cuțitul”. Poate să fie și mai complicat, dacă îl faci umplut sau împănat cu usturoi, sau cu portocale etc., dar, în principiu, e vorba de un pui, o tavă, niște ulei, condimente și un cuptor încins.

Ca și cum ar fi vorbit despre francmasonerie sau despre vrăjitorie sub clar de lună, prietena comună îi spune tipei care se pregătea de-o după-masă cu puiul: ”Raluca gătește…”. Oh, boy! ”DE CE?” De ce gătesc? Fiindcă mănânc. Toată bine îs numai o bizarerie, nu-i așa? Hehe. Băi, ce argument fără fundament i-a convins pe unii oameni că dacă nu gătesc sunt emancipați, că e o evoluție dacă au scăpat de activitatea arhaică a statului la cratiță?! (more…)

Cu orgoliul țăndări îți mai sare țandăra?

Umflatul in pene le stă bine păunilor. Sursa: http://www.big-animals.com

(Raluca:) Ca să ascult de cineva trebuie ori ca persoana aia să-mi fie atât de apropiată încât să nu mai simt că sfatul vine ”din afară” sau sugestia să-mi fie făcută atât de delicat încât să nu mă atac – dar asta nu prea iese. Sau să fie ceva expert în vreun domeniu, cineva de la care se obișnuiește să fie primite sfaturi, iar atunci orgolio-receptorii nu mi se mai activează, dar asta e altă poveste. Se mai poate să fac ceva după o idee a altei persoane dacă e vorba de ceva suficient de impersonal sau dacă aplic sfatul respectiv în mod tacit, fără să-i dau dreptate persoanei în mod fățiș. Chestiuni de orgoliu neîmblânzit și ușor inflamabil. C-așa-i al meu. E greu de trăit cu un orgoliu din ăsta spongios, care se umflă ori de câte ori e inundat de vreo apă tulbure.

Atunci când se umflă, mă face mai monstruoasă decât Cocoșatul de la Notre Dame. Nu-i treabă ușoară să-mi țin echilibrul când îmi atârnă o mare tumoare orgoliferă. Tocmai de-aia cad, mă duc de-a dura, mă-mpotmolesc și mă scufund. Am făcut multe tumbe de-astea, adevărate lupte libere prin nămol, în cea mai recent încheiată relație serioasă (lungă de-un an jumate). Și el avea un orgoliu de același fel, ni le umflam ba succesiv, ba simultan. Și am trecut prin atâtea lupte – mai degrabă cu noi decât între noi – încât acum suntem ca niște camarazi veniți de pe front.

Inocența a dispărut. Am devenit tare transparenți unul față de celălalt și, intermitent și desincronizat mai întâi, iar apoi continuu și fără echivoc, am pierdut atracția. Atracția presupune o oareșcare distanță, de la capetele căreia să poți să simți magnetismul celuilalt. Vorba aia, „give me a chance to miss you”. (more…)

Tag Cloud