Posts tagged ‘sfeericism’

Adunare generală

(Tana:) De ceva timp sufăr de fugă de idei. Nu, nu manifestarea patologică a maniaco-depresivilor. Am un maldăr de idei care zburdă frenetic, iar când mă bucur că am prins în sfârșit una de coadă, se înmoaie, alunecă, se împrăștie pe jos, se amestecă cu restul gândurilor mele mlăștinoase.

Îmi ascund, ca pisica mea șasie,  capul confuz sub plapumă, dar restul din mine rămâne pe dinafară, supus la ciupituri insitente și bobârnace date de realitate.

La mine acasă se face o ciorbă cu tot felul de legume, îi zicem sugestiv adunare generală. Nefiind în stare să iau o idee și să fac o supă constantă, arunc în clocot puțin din toate: (more…)

Advertisements

Mintea de elastic

(Tana:) Când eram mică voiam să mă fac farmacistă. Colecționam prospecte de medicamente. Apoi am vrut să fiu designer. Am croit dulapuri de hăinuțe Barbie. Mai încolo am decis că voi fi pictoriță. Am desenat papagali și trandafiri când stăteam în pat cu varicelă. În liceu m-am hotărât că voi fi medic. Decizia a fost luată, asumată și pusă în practică.

Am urât anul întâi și am vrut să mă fac cosmeticiană. Și psiholog. Mi-a trecut. Sunt în anul 5 la medicină și îmi place. Medicina e genul de alegere pe care o faci conștient că îți va invada mare parte din timpul liber, genul de meserie în care pregătirea nu încetează niciodată, știi că uneori vei adormi cu pacienții tăi în minte, că vei mai absorbi din dramele altora, pe lângă ale tale. Dar medicina nu e totul pentru mine. Am avut în anul 3 un asistent care ne zicea că e normal că majoritatea medicilor sunt ahtiați după artă, orice frumos, după ce stau ore întregi printre tușeuri, incontinențe, vărsături, delir. Când ieși pe poarta spitalului îți vine uneori să alergi în prima sala de spectacol și să aștepți ca un nebun ca nebunia altora să te bucure, să te încarce, să-ți dea un ghiont care să te scoată de pe orbita unei zile grele. Iubesc teatrul, de când am ajuns în Cluj. În mare parte datorită prietenei mele, Ralu, care e acum actriță la Satu-Mare și peste tot prin țară. Iubesc activ teatrul. Mi-au ajuns stetoscoape, scrubs și halate prin piese de-ale prietenilor mei actori. Facem brainstorming înainte de spectacole, împărțim beri și păreri după. E o cu totul altă lume decât cea medicală, dar am nevoie de ea la fel de mult și sunt la fel de implicată.

Muzica – o altă lume. Am prieteni prin formații, am prieteni care au avut formații, am prieteni care își tot fac formații noi. Merg la cinci – șase concerte pe lună. Închid ochii și (more…)

Tratatul fricii

 (Tana:) Frica, ce mecanism banal. Cam la același nivel cu dormitul, mâncatul, spălatul pe dinți al omului de după Evul Mediu. Frica e aia care te face să alergi prin pădure ca nebunul din calea porcului mistreț, sapă cărări prin balastul de informații când ai foaia în față la examen. N-am nimic cu frica ce ne ține în viață, că doar nimic nu e mai sfeeric ca supraviețuirea.

Dar e un soi de frică, neam cu bolunzirea, simptomatică în speță la oamenii ce gândesc prea mult. Ultra-analizarea unei situații ipotetice, dar posibile la nivel conceptual e ca un fel de bulimie a minții. O data ce sămânța fricii și-a găsit loc călduț la soare, crește ca iedera pe casă. Când dai în patima fricii, nu te oprești până nu golești tot frigiderul, ca apoi să debordezi totul, de preferință, pe capotul de casă al celor mai importante relații.

Mai e o treabă cu frica asta, are o impresionantă tendință de a-și face gașcă. Ai acolo o frică mică, plăpândă, pe care o ascunzi lejer după un morman de cărți autoeducative. Baiul e că, lângă frica asta mică, mai vine tiptil și alta, și alta și uite așa devine un adevărat bairam de frici, ce-ți sparg sticle și pahare de calota minții. Că unele au așa un talent (more…)

Apel la sfeericism

Apel la un alt fel de umanism. Apel spre conștient și conștiință. Nevoia noastră de a sorbi totul cu ochii larg deschiși. O altă viziune asupra zilei de azi, în care pozitvismul nu vine dintr-un clișeu, din repetarea perpetuuă a unui “plus” incert în minte, ci ne bucură direct din realitate, din aceeași realitate cu frustrări, războaie și crize economice.
Sfeericismul e un gând ghiduș ivit la un pahar de vin și miloane de minute de părăvlageală în doi. “Când vom fi sfere translucide, probabil ne vom ciocni una într-alta din greșeală. Cu siguranță vom începe atunci să facem schimburi de senzații și întâmplări sferice, la beri sferice, ca tare ciudat ar fi ca atunci când vom fi sfere să fim sfere și atât. Sferele trebuie să aibă societatea lor sferică, cu sfere mai colorate, altele mai mici, altele gigante. Ar avea tot felul de concepte de viața sferică, unele care ne vor gâdila nucleul fosforescent, altele la care ne va trepida membrana. Sferele de noi vor fi cu siguranță adepte ale sfeericismului.”
Și, iată, hop-țop, Sfeericism. De ce să așteptăm până vom fi sfere? Dar lucrurile nu sunt așa de simple cu noi două: nu poate fi așa, doar sfericism. Mai bine Sfeericism. Pentru că e sferic, e feeric și vine din fericism, ori fericire. Bine, mai e și SF-eeric, pentru că vinul nu ne-a facut să uităm de tot de realitate.
Sfeericismul a apărut din nevoia de a da un nume incapacității noastre de a nu ne bucura de viață. Am râs cu lacrimi cu apa curgând pe pereți, cu păianjeni uriași la duș, am râs când am fost trase, rând pe rând, pe sfoară; am râs cu mucegaiul cresut până și în nări. Dar muceagaiul n-a izbutit nicicum să ne crească în suflet. Sau sistem limbic, inimă, psihic, Anahata chakra sau oricum ați vrea să îi spuneți.
Imediat după ce am pus bazele sferei, a aparut din umbră cubul. Cubicismul. Nu cubism, fiindcă nu avem nimic de-a face cu Picasso. Cubul e tot ceea ce este rigid, fix, e toată frica, spaima, deznădejdea. Cubul e anorganic, te închide într-o cușcă artificială, blochează rece orice firișor de lumină.
Zi de zi, ducem o luptă mută anti-cub. Pentru că în lumea noastră sfeerică, viața nu ar trebui să fie despre agățatul de eșecuri, mizeria din jur, înfrângeri, veșnicele știri macabre, scursuri sociale, capitulare în fața prostiei, politică prost ințeleasă. Zi de zi ne străduim să promovăm rotundul, geniul simplității vieții, luată așa cum e, oamenii ce iți zâmbesc pe stradă, arta brută de la colțul blocului. (Tana)

Tag Cloud