Posts tagged ‘simt civic’

Nimic dubios despre Dubioza Kolektiv

(Raluca:) Aceasta nu e povestea despre cum l-am întâlnit pe cel mai inteligent om din viața mea, dar voi începe cu ea. Joi seară (ok, ok, noaptea) așteptam să facă sound-check-ul înzăpeziții de la Dubioza Kolektiv, care au venit să cânte la Cluj după un concert la București. Înaintea lor au cântat clujenii de la Rehab Nation, o trupă de patru băieți și-o fată, care cântă o muzică la intersecția dintre multe genuri: ska, punk, gipsy, raggae, folk, funk. Mie nu-mi place punk-ul decât la limita suportabilității, dar Rehab Nation îl combină fain cu restul și mi-a plăcut tare atitudinea degajată, jucăușă și dinamică a fetei de la voce – Hannah Horvath, c-așa zice MySpace-ul lor că o cheamă.

Până așteptam să se instaleze pe scenă cei șapte bosniaci de la Dubioza Kolektiv povesteam cu Tana depre diverse lucruri de maximă importanță (pe care le las la dispoziția imaginației fiecăruia), când ni s-a insinuat între berile ciocnite o a treia bere. De sticlă era atașat un tip slab, brunețel, cu un hanorac în dungi portocalii și gri, care hanorac vroia să-i declare fățiș statutul de om vesel și exuberant. Mi-am dat seama că-mi contabiliza expresiile faciale când am pufnit în râs și mi-a dat un vital “like”, aprobând energic zâmbetul meu și dojenindu-mă că nu mă hlizesc în permanență. Nu-mi place asta, nici să stau cu un zâmbet ilescian lăbărțat mereu pe față, nici să mi se spună ce să fac și cum să fiu, nici măcar dacă e vorba să zâmbesc. Omule dragă, dacă vrei să mă vezi pe mine, fata, zâmbind, fă ceva care să mă facă să zâmbesc, dar nu-mi cere zâmbete că nu suntem pe troleu și tu nu ai cartonaș din ăla cu “Sunt surdo-mut. Dă-mi. Isus. Dumnezeu.”

După încă niște ciocniri de beri și alte gesturi care (more…)

O educație

(Tana:) În liceu eram ciudată. Mă împiedicam des, de praguri sau de pietre sau de dâmburi din podea inexistente. Profesorii se împiedicau de ghiozdanul meu, așezat mereu hăt în mijlocul drumului. Aveam prieteni mai mari care aveau formație și plângeam în hohote când nu ajungeam la vreun concert, pe motiv de teză sau meditații. Scriam pe tablă versuri din muzicile ce le ascultam, în pauze. Purtam discuții filosofico-dubioase. Fumam în spatele fostului WC din curte, pe unde mai și săream gardul, ca să mergem la cafea sau prăjituri. Mi-am convins mama că e imperios necesar pentru dezvoltarea mea să merg la concert Incubus în Praga, înainte de BAC. Printre altele, făceam și școală.

Am fost la un liceu bun. Cel mai bun din oraș, după mulți. Se și vehicula că decebaliștii sunt snobi, că avem pretenții de superioritate. Am fost într-o clasă bună, cea mai bună, după notele de la admitere, A-ul, Mate-info-bilingv-engleză. Dar liceul meu era mai preocupat de aparențe, decât de cu ce rămânem noi după ce ieșim afară, în viața reală. Aveam regulament de ordine interioară, cu specificarea că pantalonii de camuflaj sunt interziși, pe motiv că instigă la terorism. Băieții cu părul mai lung de peste lobul urechii erau vânați pe holuri și amenințați cu frizerul, sau cu scăderea notei la purtare. Nu zic că nu se preda, eram tot timpul la zi cu tematica, chiar și pe timp de grevă. Dar, în anii de liceu, mi-a lipsit insuflarea unei educații. Nimeni nu era preocupat de formarea noastră, ca oameni. Diriginta ne făcea în fel și chip, de ne-editat aici, în orele alocate, teoretic, educației.

Meseria de profesor e grea. Predai același lucru, ani la rând. Pățești să îți arunce vreun elev replici de superioritate care te dezarmează. Trebuie să te impui, fără să ajungi să fii detestat, dacă îți dorești o comunicare bună și respect. Dar la mine în liceu era o lipsă acută de (more…)

Despre Mânia.ro cu Mihnea Blidariu şi Paul Socol

Mihnea Blidariu

(Raluca:) “românia mea nu-i românia ce-a uitat
de suferinţa acelora cu sufletul curat
libertate şi pâine: cât de trist devine tot
când cu pâinea i se dă libertăţii peste bot
românia mea nu-i românia-n care
democraţia s-a impus cu bâte şi topoare

– versuri de Mihnea Blidariu, solist/trompetist/chitarist în Luna Amară, activist în Campania Salvaţi Roşia Montana, poet.

Mânia din România a răbufnit în ultimele zile, pornind de la nemulţumirile faţă de schimbările controversate din Legea Sănătăţii şi ajungându-se la revărsarea tuturor frustrărilor din ultimii doi ani faţă de preşedinte, guvern şi clasă politică, tăieri de salariu şi lipsă de joburi. Deşi iniţial paşnice, protestele începute în 13 ianuarie, au degenerat în a treia zi la Bucureşti în violenţe şi vandalism, după lăsarea întunericului. La Cluj protestele au rămas paşnice, fiind făcute pe zi, şi continuă şi astăzi, seara.

Însă, dacă nu îţi vine să ieşi în stradă, poţi să-ţi trezeşti simţul civic cu spectacolul de cabaret politic “Mânia.ro”, după texte de Mihnea Blidariu, cu actorul Paul Socol şi chitaristul Andrei Puiu. “Mânia.ro” e vineri, 20 ianuarie, de la ora 20:00, în Zorki Off The Record, Cluj-Napoca. Mihnea şi Paul au vorbit despre mânie şi Mânia.ro pentru HS.

Ziceai într-un interviu că spectacolul e “un strigăt de luptă, dar și un râs cinic”. Pe cine vrei să ridici la luptă și împotriva a ce sau a cui e lupta? De cine sau ce râzi cinic?

Mihnea Blidariu: Vreau să ridic la luptă întreaga societate, împotriva nepăsării, corupţiei şi minciunii clasei politice, împotriva Roşia Montană Gold Corporation, împotriva unui sistem care are tot mai puţin de-a face cu democraţia şi care ne face să semănăm tot mai mult cu o republică bananieră.

E un râs cinic la vederea freneziei consumeriste a unui popor care, până mai ieri, se holba la vitrine goale, la vederea unei prese supusă tot mai mult superficialului şi diletantismului, la vederea unui sport naţional numit “datul cu părerea” şi la vederea unor întregi generaţii de tineri care nu ştiu nimic despre rezistenţa anti-comunistă din munţii României, dar ştiu foarte bine să joace shootere pe calculator. (more…)

Tag Cloud