Posts tagged ‘singur’

Independenţa se frământă acasă şi se celebrează în oraş

(Raluca:) Ce faci când nu mai ai bani nici de pită? Faci pită, asta faci! E foarte important să ne aducem aminte că banii sunt numai un mijloc de a ajunge la lucruri, sunt niște intermediari, iar noi avem și calea directă de a ajunge la acele lucruri. Vrei pâine și nu poți să cumperi o pâine, atunci iei niște făină, niște apă caldă, niște sare și niște bicarbonat ori praf de copt ori drojdie (ce-o fi) și îți faci pâine! Eu am pus și semințe de floarea soarelui, mac, rozmarin și oregano, dar numai pentru că, locuind singură, nu trebuie să țin cont de gusturile nimănui. Ăsta e unul dintre (puținele?!) avantaje ale statului singură. Am citit mai multe povești ale oamenilor care, în lumea noastră de acum și din voință proprie, nu obligați de împrejurări, au decis să trăiască fără bani. O poveste esta asta, alta asta, mai e una aici, iar cu tipa din cea de-a treia poveste este şi film.

E  foarte greu să ne dăm seama de calea directă spre lucruri, cea fără bani, căci de amintit nu prea ne putem aminti devreme ce noi, cei din generațiile contemporane și din zona asta de lume, nu am prea trăit fără bani, ca să avem cum să înțelegem că se poate fără ei. Mi-aduc aminte că (more…)

Advertisements

Sindromul autosuficienței umane dobândite

(Tana:) Am primit de acasă zilele astea pachet cu mâncare. Mâncare pentru mine, Raluca, Karma și încă o echipă de fotbal american. Pachetul avea, conform spuselor mamei, nu patru tone ca de obicei, ci opt. Trebuia să îl iau din stația de autobus, dar cu înzăpezirea din Cluj, nu am ajuns la timp. A trebuit să merg la autogară, l-am luat, dar nu mai aveam bani de taxi înapoi. Așa că m-am încordat, am ridicat patru tone într-o mână, patru în alta, și m-am pornit spre autobus. Patru pași – pauză; încă doi – pauză. A trebuit să schimb două busuri, stăteam în stație pe cutia cu mâncare și plângeam, mai târâiam sacoșa, mă mai smiorcăiam. Apoi râdeam, că eram singură cu opt tone de mâncare și plângeam ca lovită de soartă. Am plâns și în autobus, că a picat sacoșa, s-a speriat șoferul și a urlat la mine. Îmi erau pantalonii în vine, că doar nu puteam să nu îmi iau fix atunci cea mai largă pereche de blugi pe mine, așa că mă mai opream ca să-i ridic și să mai plâng un pic. Am ajuns după două ore acasă, sleită de puteri, de parcă aș fi dezăpezit trei case din Buzău. Am despachetat, spărsesem toate ouăle, în afară de două. Am plâns cu foc, că-mi plac mult ouăle: ochiuri, omletă, fierte, cartofii franțuzești – potop de lacrimi și suspine. Nu m-am simțit așa de singură și neputincioasă de nu știu când. Îmi era o milă colosală de mine, mi-era ciudă (more…)

Epopeea Elenei care nu și-a văzut (încă) Parisul

(Tana:) Sunt acum și de ceva timp încoace, în mod puțin remarcabil, destul de obișnuit aș zice, că dacă nu aș fi n-aș avea ce povesti, o fată singură.

În zilele noastre, dacă ești desperecheată nu mai e păcat divin. Nu mai aruncă popa cu ligheane de apă sfințită pe tine, să te curețe de păcat. Nu își mai scuipă babele în sân când le treci prin fața casei. Nu te vânează că bei ceai de mentă și că ai pisică neagră, sau mătură suspectă. Adică, nu mai riști ostracizrea sau arderea pe rug dacă rămâi nemăritată până la o vârstă dată.

Mie, acum, îmi place mult să fiu singură. Stau singură, dorm singură, mănânc singură, fac baie, logic, singură. Nu mă gândesc cu jind la brațe încolăcite și nu caut surogați care să-mi țină de cald noaptea. Lucrurile stau așa, nu pentru că aș fi închisă într-un turn de fildeș, sau că aș fi atâta de hidoasă, de până și zmeii ar lua-o la sănătoasa. Ori că aș fi atât de captivată de propriile-mi vise, că ar fi o armată întreagă de feți-frumoși călare la poarta blocului meu, dar eu aș privi numai în zare. Din umilul meu punct de vedere (more…)

Tag Cloud