Dragoste de soare

(Tana:) Când am început, Raluca și cu mine, să încropim aici o adunare cu de toate, cu voie bună, oameni faini pe care am ajuns să-i respectăm, iubim, cunoaștem, cu lupte de-ale noastre pe care le-am dus cu bine la capăt, Sfericismul era un mod de viață. Pe atunci, unul dintre cei mai plini, contorsionați și, cu siguranță, grei ani din viața mea era pe terminate. Sfericismul devenise un pact între noi două, de a privi toate ce ni se întâmplă, cu bune cu rele, cu optimism și cu convingerea că oricât de mare ar fi agitația și oricât de plin de praf ar fi aerul, la un moment dat liniștea se așterne, iar praful decantează, putând fi șters ușor cu o cârpă uscată.

Nu mi-am pierdut între timp esența sferică, dar la suprafață m-am tot lovit de un perete, doi, m-am teșit, m-am înțepat pe alocuri și m-am dezumflat. Am petrecut o iarnă ursidă, cu motoarele silențioase, ascunsă în bârlog. Cred, fără îndoială, că aveam nevoie de repaus, de timp care să treacă molcom, lipsită de combustiile de altă dată.