Posts tagged ‘Stepahnie Thiersch’

As if (we would be)

(Raluca:) “Gestul contează”, ne tot place să spunem. Sau că “o imagine face cât o mie de cuvinte”. Și, apoi, se întâmplă ca la ieșirea din sala unde s-a jucat un spectacol extraordinar bazat pe gesturi și imagini, o tânără să spună “eu prefer o piesă clasică”. N-am folosit întâmplător cuvântul extraordinar, fiindcă un spectacol de teatru-dans e ieșit din ordinea de zi, din programul comun al evenimentelor la Cluj. Când am fost la cinema să vedem “Pina”, sala de la Odeon avea doar vreo 20 de scaune ocupate. În schimb, la ultima proiecție “Pina” la Cluj, în cadrul festivalului Temps d’Image, a fost puhoi de lume, s-au terminat ochelarii 3D și mulți au plecat acasă fără să vadă filmul-tribute, făcut pentru coregrafa sufletelor, cea care a creat sintagma de teatru-dans. Poate, între timp, aflaseră destui despre ce înseamnă “Pina” și cât de important e să vezi filmul. E important mai cu seamă dacă ești un om pasionat și de lumea ta interioară și de farmecul de-o violență subtilă a ciocnirii dintre suflete, prin dans.

Spectacolul “As if (we would be)”, coregrafiat de Stepahnie Thiersch, pe care l-am văzut marți la Teatrul Național din Cluj, este tot teatru-dans. Nu e un spectacol ușor de văzut, fără să-ți placă să observi, să citești, să descifrezi și să înțelegi gesturile și expresiile oamenilor. Tocmai pentru că se bazează pe corporalitate și nu pe cuvânt, pe expresia trăirilor prin mișcare şi nu pe sinteza lor în replici.

Teatrul-dans mi se pare o revenire la o comunicare mult mai directă. E drept că acest gen de spectacol se (more…)

Advertisements

Tag Cloud