Marina Abramovic şi veşnica întrebare “E asta artă?”

(Raluca) Bunica Marina se dezbracă cu uşurinţă în public, în timp ce domnul Andrei îşi ascunde gândurile pe după cuvinte lemnoase. Amândoi au adunat cam acelaţi număr de ani (vreo 65), născându-se în Europa de Est şi trăindu-şi tinereţile în rigorile comuniste. Marina Abramovic a ajuns supranumită bunica performance art-ului în timp ce Andrei Marga s-a infiltrat de curând la conducerea Institutului Cultural Român. Ea munceşte să facă un institut care să-i poarte numele în America şi unde să-i descătuşeze pe oameni să gândească creativ, cu ajutorul unor metode artistice neconvenţionale. El plănuieşte să susţină doar “operele validate” şi “autorii care au creat efectiv momente istorice” sau “oameni care au oferit deja o garanţie a succesului intreprinderii culturale” (Sursă: contributors.ro).

Cultura arată cum nu se poate mai diferit în perspectivele celor doi. Viziunea Marinei Abramovic e vie, pulsează sânge, respiră şi îi invită pe oameni să o atingă. Cea a lui Andrei Marga e distantă, rigidă şi scorţoasă. Dar mai bine să vorbim de Marina Abramovic şi să vedem de ce oamenii au plâns doar pentru că au stat nemişcaţi în faţa ei, pe un scaun de lemn, privind-o drept în ochi în celebrul muzeu de artă modernă MoMA din New York în timpul performance-ului ei din 2010 “The Artist Is Present”. Să vedem de ce lucrurile pe care le face ea sunt artă, de ce e important ca artistul să fie prezent şi vulnerabil şi de ce contează dacă publicul poate să pipăie arta şi să interacţioneze cu ea, nu doar s-o privească de la depărtare.

“Până acum ideea de muzeu a fost ca de secol 19. Nu atinge, doar uită-te! Şi văd această enormă nevoie pe care o are publicul de a experimenta lucrurile şi de a schimba ideea asta.